Am stat și-am stat, gândindu-mă dacă să pun virgula în titlu sau nu. Am zis apoi că-s o doamnă și s-o pun până la urmă, deși stimabilul primar de sector n-ar prea merita-o. Se face că eram în drum spre grădinița lu’ fii-mea, când a răsărit suav, într-o superbă dimineață de luni, ditamai șobolanul. Țop, țop. Elegant ca o balerină pensionată, cu burta ca un balon și chipul rânjit. Își făcea salturile și piruetele șontâc, șontâc, fără nicio grijă pe lumea asta. Cum oamenii se duceau la ora aia la serviciu, așa și el către căminul vreunei familii vinovate de nimic altceva decât că locuiește în mirificul Sector 3. Numai când îi scriu numele îmi vine în minte Adi Despot. De ce oare?
În vară, am fost sistematic ciuruită, alături de cei dragi, de hoardele nesătule de țânțari. Dar nu orice țânțari. Departe de ăia din copilăria mea de la bloc, de prin Focșani. Ăia erau blânzi. Îți dădeau un pic târcoale înainte, apoi măcar te mângâiau înainte să ți-o înfigă. Dar ăștia nu, nene! Lucrau ca frații Cămătaru, în grup organizat. Mari, cefoși și veșnic nesătuli. Să mergi după-amiaza cu copilul în parc e o adevărată aventură. Vii umflat de bube, iar când ajungi acasă, s-ar putea să te-aștepte și șobo, în cazul în care țânțarii nu și-au făcut treaba temeinic.
Dar totul e suuuuper ok, pentru că avem muuulte panseluțe aici, la noi în sector. Multe, colorate și scumpe asemeni celor aurite. Și uite-așa se nasc dilemele la ceas de seară. Nu știu dacă Robert e prea chitros ca să dea cu soluții menite să ne scape de viețuitoarele scârboase sau dacă e un mare iubitor de animale. Sau poate, pur și simplu vrea să creeze un ecosistem de sine stătător al sectorului, în care să trăim în armonie cu șobolani și țânțari. Poate de prin călătoriile sale exotice ne pricopsim și cu vipere, scorpioni, tarantule și vreo doi pitoni. Măcar să știm o treabă. Sectorul 3-Insert Adi Despot voice here.
