Browsing Tag

flipper

romanisme

De ce nu contează dacă grădinița e autorizată, ori ba. Statul nu-ți protejează copilul!

7 aprilie 2016

Vreme de doi ani am lucrat în presa locală, preponderent în domeniul educației. Am văzut școli și grădinițe în miezul orașului, dar și unități de învățământ în locuri unde nici electricitatea n-a ajuns. Dacă e un lucru pe care îl au în comun, e indiferența față de copii. Profesori, învățători și educatori delăsători, prost pregătiți, total dezinteresați. Am văzut școli în care profesorii veneau beți tun la ore și în care prichindeilor le înghețau dosurile în veceurile din fundul curții. Faptul că o instituție e acreditată nu aduce NICIO GARANȚIE. Hai să vă spun o povestioară neaoșă.

Prin 2008, am ajuns în comuna Suraia din Vrancea, după o sesizare a părinților, care afirmau că le-au venit copiii acasă vineți, unii din ei literalmente strânși de gât de educatoare. Oamenii au organizat chiar și un protest ad-hoc în curtea grădiniței, doar, doar or scăpa de nenorocire. După ceva investigații am aflat că doamna era bine cunoscută chiar și de către mai marii Inspectoratului Școlar, iar declarația inspectorului general de la acea vreme a spus tot:

“Nu avem ce-i face, doamnă. I se tot dau avize psihologice favorabile. Noi nu avem nicio pârghie pentru a o scoate din învățământ”

Așadar, mai ușor cu autorizarea pe scări. Femeia aia, cu grave problem psihice, strângea copiii de 3 ani de gât, le lăsa vânătăi și nimeni n-a făcut nimic. Nici medicii șpăgari n-au fost trași la răspundere, nici doamna sancționată, nici copiii scăpați de ea.

Ce bine le-ar fi prins acelor părinți o grădiniță neautorizată prin zonă, unde copiii să nu le fie strangulați!

Pitica mea a mers la o creșă(VAI!) neautorizată până de curând. A dat peste cei mai blânzi și mai calzi oameni, de care îi e dor și pe care îi pomenește aproape zilnic. I-au fost și prieteni și bunici și colegi de cântări. Ba chiar am stabilit să ne mai vizităm.

Singurul avantaj, dacă ai copilul la o grădiniță autorizată și ia bătaie, e ăla că apare un inspector general la televizor sau poate chiar un ministru, care să-ți spună sec:

“Vom demara o anchetă”

Anchetă care nu începe niciodată, anchetă lipsită de rezultat. Singurul în măsură să-și protejeze copilul ești tu, să n-ai niciodată o altă impresie! Doar tu îl poți asculta, îndruma. Doar tu, părinte, poți simți când ceva nu e în regulă. Controalele de formă, de dragul de a mai bifa ceva pe lista de hârțoage nu înseamnă protecție. Să ne amintim numai de toxiinfecțiile din școlile noastre autorizate și para-autorizate.

Sper din suflet ca jigodia de la Flipper, cea care și-a vărsat furia pe niște bieți copilași, să înfunde pușcăria mulți ani de acum încolo. Aceeași scursură, angajată la o grădiniță de stat, ar fi făcut la fel, doar că n-ar fi fost camere prin zonă s-o prindă.