Browsing Tag

biserica si banii

romanisme

Darul nu se mai strigă la nuntă, se strigă în biserică

28 august 2017

Nu e specie mai a Dracului de oameni decât popii cerșetori. Pe ăia care întind mâna la oameni de afaceri care cred în povești nemuritoare cu virgine gravide îi înțeleg cumva. Dacă e cufărul mare, nu se simte lipsa câtorva zloți. Ce te faci cu ăia care își bagă ghearele lacome în pensiile deja ridicole ale bătrânilor, bătrâni care, la cât sunt de săraci, ar trebui să primească, nu să dea?

Duminică am fost la o slujbă de parastas. Cum ședeam eu eminescian pe-o margine de mormânt, aud în difuzoare un monolog cam așa, ținut de speakerul șef în sutană:

“Deși a venit pensia de mult timp, printre voi se află oameni care n-au dat bani la biserică. Unii au spus că pensia n-a ajuns, dar am înțeles că totuși a venit. Dacă până acum strigam numai numele celor care au dat bani, de acum încolo își vor auzi numele și cei care n-au catadicsit să doneze bisericii. Poate așa se schimbă ceva”

Țac, pac. Pe scurt: nu donezi, te fac de câcat. Mă uitam cu tristețe la bietele babe, pentru că știu bine ce pensii au după o viață de tras cu cârca la C.A.P, iar acestea sunt formate din trei cifre. Ce lumină, ce medicamente, ce pâine? Post negru și bani la popă.

Pentru babele și moșii din satul mamaiei mele, biserica e un fel de pub. Te vezi cu prietenii, bei, mănânci. Mai o bârfă, mai un colac, altfel trece timpul! Când demoazela cu coasa se apropie, îi cred că ar face orice pentru mântuire și un loc mai bun printre înaripați. Din păcate, niște nemernci în rochii aurite profită de pe urma naivității lor. Tocmai cei care ar trebui să dea mese calde, sprijin spiritual, mângâiere sufletească, sunt cei care-și înfig adânc degetele miruite în sărăcia unor bătrâni care își târâie cărnurile înmuiate de timp de pe o zi pe alta. Spre “binele lor”, câteodată sper că iadul există. Ar fi șmecherie dacă scuturătorii ăștia de busuioc și-ar petrece eternitatea înțepați în fund cu furcile, înecați în smoală, cerșind iertare dracilor. Din nefericire, nici ei nu cred în poveștile rostite cu evlavie prin biserici. Dacă ar crede, le-ar tremura chiloții de tema damnării veșnice și, cel mai probabil, s-ar opri.

Sursă foto