fericire O mămică fericită

Mama eroină și sacrificiul pe altarul parentingului

29 aprilie 2014

De când am început aventura creșterii gâgâlicii mele, m-a luat cu mâncărimi prin zonele neatinse de soare să intru pe forumuri și site-uri dedicate mămicilor. Ahh, mămicile. Aceste gingașe făpturi mitologice care emană iubire, răbdare, inteligență, dar mai ales autocompătimire. Niciodată n-am putut să sufăr oamenii care se vaită fără încetare în căutarea laudelor spuse cu jumătate de gură și a bătăilor ușoare pe umăr. Asta până n-am dat de categoria mamelor eroine. Ele nu cauta doar îmbrățișări și consolări. Oo, nu. Ci un bust de marmură, iar sub el o plăcuță pe care scrie:

“Super-mamă, sacrificată pe altarul creșterii prichindelului. 1980-20..”

Super-mamă care nu are aspect și consistență de balenă sau de piftie, ci care s-a îngrășat teribil din cauza sarcinii și a stresului creșterii unui copil. Nu pentru că basculează Mec și pizza la fiecare masă. Aici mă încadrez oarecum. Mai am de dat câteva kilograme jos, dar mă tot scap în butoiul cu papanași, pizza și ceafă de porc.

Super-mamă care a ales nașterea naturală și are grijă ca toată lumea să știe prin câte a trecut în orele pe care acum le numește de extaz. Asta pentru a da peste 5 minute un SHARE articolului de pe un blog anonim, care afirmă că bebelușii născuți prin cezariană sunt mai proști.

Super-mamă care oftează și varsă o lacrimă de dezgust pentru cele care au decis să se întoarcă la lucru. “Nu le pasă de cei mici, domn’le! Eu mi-am sacrificat cariera pentru binele copilului meu”. Dacă în viața profesională nu a realizat sau nu va realiza nimic, e clar vina celui mic. Eu n-am fost vreodată vreun CEO, dar chiar de aș fi au ba, copilul n-ar avea niciun amestec în asta. Nu am de gând ca al meu copil să fie sacul de box al eșecurilor și regretelor mele.

Super-mamă care își lasă micuțul să urle prin restaurante, să tragă de fețele de masă, să țipe ca și cum ar fi fost înjunghiat în mod repetat, fără ca măcar să-i atragă atenția. În cazul meu se face în mai mulți pași. 1. Atragerea atenției cu o jucărie. 2. Luat în brațe și plimbat. 3. Părăsit incinta temporar sau definitiv. Libertatea mea și a copilului meu se oprește acolo unde o încalcă pe a altuia.

Super-mamă care te critică pentru că ai avut nesimțirea să culci bebelușul în pătuț și nu între voi doi. Lipsit de afecțiune, va ajunge cu siguranță un criminal în serie. La fel și dacă îi dai lapte praf, chiar dacă o faci din motive bine întemeiate.

Super-mamă care a uitat ce înseamnă rimelul, crema parfumată de corp etc. și asta tot din cauza comorii, nicidecum din comoditate și delăsare.

Super-mamă care spune că dacă n-ai copii nu poți comenta despre asta. Cumva, am tendința să ascult un psiholog reputat în fața unei țigănci aflată la al treișpelea, unul mai jegos și needucat ca altul.

Și-acum mă întreb, nu e o povară cam mare pentru o ființă ce abia pășește prin viață să audă constant la câte ai renunțat tu pentru el? Sau cum ai stat într-o căsnicie în care certurile și abuzurile fac parte din rutina zilnica, “datorită” lui?

Dragă mamă eroină, respectă opțiunile altora și asumă-ți alegerile. A fi mamă trebuie să te facă fericită, nu să te simți mizerabil. Dacă fericirea ta stă într-o casă cu cinci copii, brioșe proaspăt scoase din cuptor, mobila ștearsă impecabil, fă alegerea asta! Dacă jobul tău cu multe ore peste program te face să vii acasă cu zâmbetul pe buze, nu te simți vinovată. O mamă fericită egal un copil fericit. Dar, pentru Dumnezeu, oprește-te din a condamna oamenii cu o altă viziune.  Și încetează să-ți dorești statuie. O cacă porumbeii, iar tinerii cu mai mult de trei beri la bord îți vor arăta respectul cuvenit fie printr-un jet călduț, fie prin aderarea la (m)UE.

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply Alina 29 aprilie 2014 at 6:42

    Bine de tot punctat. Data viitoare vreau sa scrii despre mama care de cand a nascut are impresia ca este un fel de atotputernic al educatiei si cresterii unui copil si poate scrie muuulte carti despre asta

    • Reply Iulia 29 aprilie 2014 at 6:46

      Corect. Simplul fapt de a avea un copil nu te face doctor, psiholog si asa mai departe. E adevarat ca instinctul de parinte e foarte bun in multe cazuri, dar nu poate compensa pentru lipsa pregatirii medicale in domeniu.

  • Reply Roxana 29 aprilie 2014 at 8:39

    Exact pe gustul meu! 😀

    • Reply Iulia 29 aprilie 2014 at 8:55

      Mersi pentru apreciere!

  • Reply Daniela 30 aprilie 2014 at 4:17

    Oh daaaa! Nu numai bine punctat dar are si o nota comica, deci e clar cum imi place mie! Recunosc cu rusine ca azi te-am descoperit 😉
    Sa nu uitam de „Super-mama care daca nu ai copii esti bagata in categoria aia obscura de femeie frustrata si fara viata” 😀

    • Reply Iulia 30 aprilie 2014 at 4:22

      Bine m-ai găsit 🙂

  • Reply Vladimir 30 aprilie 2014 at 7:40

    Am inceput sa citesc acest post convins ca ma voi enerva. Dar l-am terminat dand din cap in semn de apreciere si cu dorinta de a-ti strange mana.

    • Reply Iulia 30 aprilie 2014 at 8:14

      Mulțam!

    Leave a Reply