Cu caşcheta la „Ia-mă nene!”

Mai jos aveţi o scurtă întâmplare reală, care a avut loc azi. Mi-e şi greu să-mi dau cu părerea, indignarea e peste cotele admisibile, mizeria în care ne scăldăm e prea multă, prea neagră.

Soţul meu mergea alene în maşină, dinspre Moreni spre Bucureşti. Deodată, un poliţist de la rutieră îi face semn să tragă pe dreapta. Al meu stresat de numa’, mai ales că automobilul condus nu e tocmai un Ferrari, ci mai are puţin şi explodează. Să fi călcat pedala prea tare, oare s-a ars din nou farul? Ce o fi, ce o fi?

Opreşte, ca un cetăţean responsabil ce este şi se pregăteşte de papară. Când, ce îi e dat să audă?

“Mă luaţi şi pe mine până în centru? Nu ni se mai dau bani de benzină şi suntem prea mulţi, nu mai încăpem în maşină… Am ajuns să mergem mai mult cu maşinile personale”.Atât a spus omul. Şi un mulţumesc. Fără văicăreli, fără înjurături.

Deci da. Aici s-a ajuns. Mai ştiţi când visam să fim băieţii buni, atunci când eram doar nişte copii? Când ne jucam de-a hoţii şi vardiştii, ambele tabere la fel de cool? Şi mă opresc aici din “părerit”, simt că nu am ce adăuga.