fericire

Cu răbdarea treci marea. Ce faci când ai în faţă un ocean?

31 ianuarie 2012

Câteodată mă simt babă. Hoaşcă. Bahadârcă. Troacă.baba
Cel mai rău e că îmi pierd răbdarea pe zi ce trece. Nu mă mai mişcă nici poveştile triste de viaţă, nici discuţiile interminabile despre rochiţe, parfumuri, blush-uri sau alte chestiuţe dulci, pufoase şi roz.
Copiii loviţi şi mucioşi de pe Facebook îmi mai stârneau câte o tresărire, acum nimic. Ipocrizia unora obişnuia să mă deranjeze câteodată. Argumentele de tip “ba nu” la fel. Ba chiar râdeam la toate pozele cu pisici simpatice de pe net. Acum mă plictisesc teribil şi astea.
Tot ce îmi doresc este să găsesc ceva să mă motiveze îndeajuns de mult încât să adun suficient zâmbet pentru a aprecia şi mărunţişurile şi să încetez naibii să mai ţintesc atât de sus fără să arunc măcar o privire la traiectoria săgeţii. Nu de alta, dar cu cât trag mai tare de arc, cu atât se frânge mai repede. Mai multă răbdare, mai puţine săgeţi aruncate degeaba. Se termină răbdarea, se termină şi săgeţile.
Îmi fac planuri peste planuri şi toate cad ca secerate. Cum îmi stă în fire, totul e temeinic pus la punct, dar apare un câcat care dărâmă totul doar prin putoarea sa. Şi iar o iau de la început. Acum, pentru prima dată în mult timp, nu mai am chef de planuri. Vreau să mă distrez, na! Să ies, să cheltuiesc aiurea, să mă doară în dos. Să nu mai mănânc peşte cu broccoli fiert sau salată de vară.
Mai pe scurt, să am o viaţă de artist fără niciun talent.

Foto www.photographyblogger.net

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply CorneL 31 ianuarie 2012 at 18:38

    Esecul e cheia succesului.Un citat care mi-a placut,numele nu l-am retinut(na ca’s si poet)Toti trecem prin momentele astea,si ai dreptate sa te revolti din cand in cand.Totusi ai grija sa nu te doara prea rau ca iti strici bucuria shopingului!Vorbind serios acum victorii fara sacrificii nu exista si tine doar de noi cat de mult sacrificam si pana unde putem merge,noi ne punem linia de start si linia de sosire.Noi avem puterea sa ne declaram invingatori sau invinsi pentru ca numai noi ne cunoastem adevarata fata si cel mai important fapt e ca nimeni nu ne poate sa ne ia bucuria de visa si de spera.Ai cazut continua ,ai invins continua!

  • Reply Iulia 31 ianuarie 2012 at 18:50

    @Cornel- Eu cred ca voi impinge linia de start putin mai incolo pentru moment. Voi face o alergare pe loc. Sau mai bine zis, joc de glezne :))

  • Leave a Reply