Până de curând nu aveam o părere cine ştie ce despre mine însămi, dar când mă uit în jur mă simt ca un fel de Einstein în culmea gloriei. Nu judec oamenii în general, dar în unele cazuri îmi e tare greu să mă abţin. Nu judec prostia şi nici aroganţa justificată, am şi eu câte puţin din ele. Dar niciodată nu le-am avut pe amândouă. E cea mai terifiantă combinaţie şi totodată cea care îţi dă mari dureri de cap. Hai să redau o conversaţie parţial fictivă drept exemplu:
-Aş vrea ca în textul publicitar să apară şi condiţia X
-Dar apare, dacă vă uitaţi puţin mai jos…
-Bine, dacă nu puteţi să rezolvaţi şi această mică cerinţă, nu mai avem ce discuta!
-Am adăugat textul solicitat şi în altă secţiune.
-E clar, încheiem orice colaborare! Şi trosc, inchide telefonul.
Bun venit în lumea mirobolantă a prostaroganţei! După cum am scris şi pe Twitter, cu cât cunosc mai mulţi oameni, cu atât îmi pierd din sensibilitate. Puţin mai am şi mă transform într-o piatră gri, mată, diformă şi fără pic de empatie.
3 Comments
ha, aicea-mi erai ! ca, de cand te caut…
uite, inca suntem in prima decada a anului 2012 asa ca nu e tarziu sa-ti urez un an, 2012, cat mai bun!
cât despre prostie si aroganță, ai uitat ca io-s politist ?! vino la noi , o zi, două și ai să ai materie primă pentru nush câte articole !
dar, din păcate, dacă prostia este genetică, aroganța tinde să devină o stare prin care prostul să-și dea importanță. și asta nu numai în Poliție !
Am avut parte de un refuz la un contract din cauza unuia care cica stia ca vine criza si treubie sa isi rectifice bugetele de marketing.Nasol, nasol mai ales ca totul este doar in mintea noastra. Banii continua sa ruleze.
Ooo, sefu! De cand te asteptam…
Multumesc frumos pentru urari!
Eheee, daca ar fi doar in Politie prostaroganta, dar e peste tot…