aberatii de-ale mele

Cum te adresezi soacrei?

15 iulie 2011

Pe o planetă în care lumea moare de foame şi de sete, unii oameni au probleme şi mai grave de atât. Cum ar fi asta:

Cum, Doamne iartă-mă, să mă adresez mamei soacre?!? Mai jos avem câteva variante, una mai proastă ca alta:

1.Mamă soacră– Sună ca un fund de maimuţă. Mic, delicat, dar aspru şi păros. Naşte grimase, iar la simplul său auz deja îi vezi ochii îngustaţi din care se preling lacrimi de neputinţă.

2.Soacră– Simplu şi lejer, nu? Ei aş! Asta deja pute a acreală, a luat la mişto, a presiflare. Urmează construcţiile “Poamă acră”, “Carne macră”, etc.

3.Mamă-Total exclus! Felicitări totuşi celor cu inima mare, care au lansat acest trend de multiplicare a uterelor din care poate ieşi un copil, celor cu suflet curat, celor plini de iubire şi de generozitate care pot să spună aşa ceva.

4.Pe nume-Până la un moment dat am crezut că e ok, dar se pare că am deranjat, deşi spuneam aşa doar când vorbeam cu alţii la telefon. Asta deja pune un fel de egalitate între două fumei, deci unde-i mumă respectul, ha?

5. Să nu-i spui în niciun fel-Ei bine, asta-i abordarea mea, de genul “Auziţi” şi alte cele, adresate de obicei chelnerilor şi vânzătoarelor, deci iarăşi e naşpa.

În speranţa că minţi strălucite mă vor lumina şi pe mine să-i fac femeii o bucurie şi să scap de mâncărimile limbii când vreau să-i spun câte ceva, Ajutoooor!!!

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply ex-silentio 15 iulie 2011 at 6:27

    Când nu e de față, pe nume. În rest, apelez cu succes la varianta 5: "știți, auziți,"… Deocamdată la mine merge perfect, nu s-a plâns nimeni. 🙂
    Dacă e vreo soluție mai bună, și eu aș vrea s-o știu 🙂

  • Reply PATRICKdan 15 iulie 2011 at 6:41

    vorba lui Axinte "fa, mamica" :))

  • Reply pistol_mada@yahoo.com 15 iulie 2011 at 11:01

    auziti? ….eu cam asa votez..impersonal totusi dar atat de benefic

  • Reply iulia 16 iulie 2011 at 6:22

    @ex-silentio- Vezi mai jos alternativa data de Dan :))

    @Mada- Aham, deci e metoda universala. Ma asteptam la mai multi sentimentali care se adreseaza cu "mama"

  • Reply Mihai Baboi 16 iulie 2011 at 13:34

    Doamna _nume de familie_ ai incercat? Daca tine la eticheta, probabil o sa-i placa 🙂

  • Reply iulia 16 iulie 2011 at 14:15

    @Mihai- In niciun caz! Ea vrea mai multa apropiere, cred eu 😀

  • Reply Anonymous 18 iulie 2011 at 8:39

    Mai e si varianta Mama_lu'_numelecopiluluieisisotuluitau. E de pe langa blocuri insa e:
    – aproape de "Mama" – dorinta perversa a femeii_mama_de_baiat de a fura tot ce poate fura de la o alta femeie si
    – departe de a face compromisul ce presupune sa-ti uiti mama ce te sustine si sa primesti in sufletul tau o noua mama critica, cicalitoare si despotica.
    Zic si eu din auzite :).

  • Reply wildthing 27 iulie 2011 at 7:33

    helau! am citit cateva postari, m-am oprit sa comentez aici…si eu am un pitic pe creier cand trebuie sa ma adresez cumva soacrei..si la fel, cu "auziti" "stiti" fara nume :)))
    am o prietena care a ajuns sa i se adreseze cu "fata" , imprumutand de la soacra-sa formula. hih.. asa finut.. "fata.. ce poseta am vazut intr- vitrina.."
    mda, nu stiu, pare cam ciudat, dar e funny, mai ales ca ele se inteleg si bine.respectul, nu tine neaparat de modul de adresare. numai bine.

  • Leave a Reply