Ghinionul când apare, soarele apune-n zare

Frumos weekend se contura acum câteva zile. Ouă înroşite, pască pufoasă, cozonac dulce şi cremos şi mai ales linişte. Dar cum se întâmplă de obicei când visezi frumos, te mai şi trezeşti. Aşa se face că ne-am echipat încă de vineri seara cu purcel, căţel, boarfe şi casolete goale că deh, ştim cu toţii cum vine moldoveanul de acasă de la mama, cu sacii de mâncare în spinare. Frumoşi, tineri, zâmbitori şi mai ales modeşti, ne-am urcat în maşină. Am dat drumul la radio şi vuuuum!

Vuum pe naiba, că n-a pornit. Dă-i şi cheamă prietenii să te alimenteze, să te curenteze, orice numai să te mişti din loc. După mai bine de două ore de încercări am lăsat-o moartă şi ne-am dus la culcare cu tot cu o parte din bagaje. Am zis că a doua zi vorbim cu cineva cu o baterie mai mare că doar şi la astea mărimea contează(sâc!). Dimineaţă, iar speranţă, iar veselie. Am găsit şi o baterie mai mare la care s-o conectăm, dar nimic.

Hai să-l luăm pe Matizache, ne-am gândit noi. O fi el mai bătrân şi mai obosit, da’ măcar porneşte. Şi dă-i şi mută bagajele şi iar apăru speranţa, în ceapa mă-sii de speranţă. Că aşa-i cu asta, te păcăleşte, te face să zâmbeşti, să crezi că va fi bine, pentru ca mai apoi să rămâi tot prost.

Dar na’, hai să continui. L-am şters pe Matizache de praf şi hai la drum! Frumos, soare, lăsam Bucureştiul gri în spate când… Trosc, poc, a început să se înfrâneze, să huruie, în plus se încinsese roata, de a trebuit să ne întoarcem. Că de unde service în sâmbăta de Paşte?!? Într-un final, aventura s-a încheiat cu bine, căci am făcut rost de o altă maşină şi până la urmă am plecat. Şi uite-aşa, din două maşini, am plecat cu a altuia, căci niciodată două rable nu sunt de ajuns când ţi-e poftă de miel.

P.S.- Aseară, când m-am întors acasă şi am privit nostalgic pe geam, am zărit o mare buşitură pe aripa dreaptă a maşinii. Hristos a înviat!