Cel mai vechi dintre moravurile româneşti: lenea

Dragii mei, să ridice mâna sus ăla care nu-i leneş. Ăla care dacă i se oferă atât de mulţi bani, încât să nu mai trebuiască să lucreze nici măcar o zi din amărâta-i viaţă zice ho bă, eu muncesc. Dar dacă numai cazul de faţă ne-ar putea transforma în leneşi, ar fi ceva. Dar, vedeţi voi, lenea e parte din român, se naşte odată cu el şi piere puţin după moartea sa, căci îi pătrunde până în măduva oaselor. În orice caz, ăsta nu-i un text de blamare a lenei, ci chiar de încurajare a ei.

Ce nu înţeleg eu e de ce continuăm să ne batem joc de acest simţământ pur al omului în loc să facem ceva util cu el, mai ales că în decursul istoriei lenea a adus mari progrese pentru omenire. Adică, ne-a fost lene să mergem pe jos mii de kilometri, am făcut maşina. Ne-a fost lene să înmulţim şi să împărţim, am făcut calculatorul. Şi pe măsură ce lenea a crescut, a evoluat şi tehnologia într-atât încât, din lenea de a vorbi unii cu alţii am făcut Facebook şi Twitter.

Câţi oameni harnici aţi văzut să fie şi bogaţi? Câţi dintre cei care muncesc cu cârca au cu adevărat bani? Dar dragoste? Ce e aia iubire, te întrebi când ai capul ocupat doar cu gândul de a munci? De multe ori lenea se confundă cu iubirea, atât e de dulce, de ameţitoare şi mai mult, îţi dă dependenţă. Românule, gândeşte-te de două ori înainte să te apuci de muncă sau să tragi ca boul în jug. Eu votez pentru un trup leneş şi o minte ageră!

Text scris pentru Vechi moravuri