Reporter multimedia sau cum să dai cu mucii în fasole

Nu ştiu câţi dintre voi aţi citit Scrisoarea lui Cartianu către angajaţii săi de la Adevărul. Tot ce pot spune eu, din perspectiva unui fost ziarist este că viziunea sa este una deplasată, foarte dăunătoare mass-mediei. Nu îmi place să fac teorii, hmm, de fapt îmi place, dar acum o să vorbesc din fapte.

S-a întâmplat de câteva ori să am diverse anchete mai mult sau mai puţin de impact, pentru care era necesară o documentare destul de consistentă, deci un timp mai mare pentru a fi realizate. Nici nu pot număra pe degete cazurile în care am întrerupt documentarea pentru a scrie ştiri de duzină, prostioare care trebuiau scrise, declaraţii care aduceau trafic, texte de umplutură. De ce? Pentru că paginile alea trebuiau umplute cu ceva, orice. Şi de ce să ai răbdare sau să angajezi mai mulţi oameni, pentru că orice începător ar şti să facă o ştire după un comunicat de presă, când poţi să tragi de ceilalţi?

Nimic nu e mai păgubos pentru un ziarist decât să fie asaltat din toate părţile de tot felul de informaţii, majoritatea de doi lei. Nici nu vreau să mă gândesc cum o fi să faci aceeaşi ştire pentru 4, 5 publicaţii, plus filmuleţe, plus postat în aceeaşi zi. Nu mai zic de câte ori ţi se întâmplă să pleci pe teren tocmai când te afli în plin proces de creaţie… Şi nu rar se întâmplă ca un om foarte bun în presa scrisă să fie varză la TV.

Boala asta românească de a face totul şi de fapt nimic e cea mai periculoasă maladie, ba chiar aş îndrăzni să spun că e cancerul performanţei. Şi apoi ne întrebăm de ce a picat presa, în schimb în 10 ziare găseşti aceleaşi informaţii şi alea total neinteresante. Pentru că, din păcate, cantitatea primează.

Nu ştiu voi, dar eu aş da bani pe două pagini cu ştiri, reportaje şi anchete serioase, decât pe 50 cu prostii.