fericire

Oamenii serioşi şi cum optimismul e pentru “oameni simpli”

19 august 2010

Cred că tuturor ni s-a întâmplat să-i întâlnim. Scrii şi tu o postare acolo, mai în glumă, imediat se trezeşte unu’ să se ia de tine că viaţa e grea şi postările haioase nu îşi au locul, că aşa suntem noi românii, facem numai mişto şi de asta ne merităm soarta, un blog serios nu mai găseşti, bla, bla, bla… Dacă un comentariu de-ăsta de om mare nu e suficient, te mai adaugă şi în lista de „mess”, se bagă în seamă şi îţi spune că ai cel mai naşpa blog, la fel ca mii de alte bloguri, dar că te citeşte aşa, din nimereală. Oricum, ar trebui să abordezi şi tu teme serioase precum încălzirea globală, salvarea balenelor de la moarte şi stoparea foametei în Somalia şi bineînţeles, într-o interpretare filosofică. Aa, şi să nu uităm de necesitatea imperioasă de a aborda teme politice (ca şi cum ar exista vreun om politic sau partid care chiar să lucreze în interesul cetăţeanului). Aa, şi ce-i cu ideile astea optimiste? Numai proşti fericiţi în ţara asta, naivi care nu înţeleg complexitatea existenţei de zi cu zi. Plimbări, reţete, ce mai, supeficialitate şi mediocritate pe toată linia.

Oameni buni, nu vi se pare că începem să devenim o ţară de deprimaţi, de frustraţi, veşnic nemulţumiţi de noi, dar mai ales de ceilalţi? Că am ajuns doar să vedem paiul din ochiul altuia, doar necazurile, să ne frământăm în fiece clipă şi să amplificăm astfel groapa în care am intrat? În cea mai proastă perioadă a vieţii mele, când credeam că nimeni nu mai e atât de necăjit ca mine, a apărut cazul Danielei, care mi-a arătat din nou, pentru a nu ştiu câta oară, că problemele mele sunt mici picături de apă într-un ocean de necazuri. Nu vorbesc acum de copiii care mor de sete în Africa, replica asta e fumată. Dar oamenii cu adevărat loviţi de cruntul destin se află lângă noi. Pot fi cei lângă care staţi în autobuz, cei pe lângă care treceţi pe stradă şi chiar cei care afişează o mină veselă, dar ascund nori negri în suflet.

Acum câţiva ani, un amic şi-a luat viaţa. Era ultimul om la care mă aşteptam, cel mai vesel, glumeţ şi calm bărbat pe care îl cunoşteam. Încă un caz în care frustrările şi depresia au ros adânc în interior până ce totul a putrezit, până ce n-a mai fost nimic de salvat. Nimeni nu a ştiut ce ascundea, ce gânduri îl împresurau. A lăsat în urmă o familie îndurerată, pentru care toate zilele de după au fost pline de negură. A făcut lumea mai bună, şi-a rezolvat problemele? Nicidecum. Poate mai ales în perioada asta ar trebui să conştientizăm că peste orice se poate trece, că vremuri mai bune vor veni, trebuie doar să avem răbdare cu noi, cu ceilalţi. Şi poate acum, mai mult ca oricând, realizăm ce bine ne era acum ceva timp, poate singura parte bună a crizei în care de afundăm.

You Might Also Like

13 Comments

  • Reply alibus 19 august 2010 at 9:59

    Daca vor sa asculte discutii serioase sa se duca o coada, la in impozit ceva.

    Eu zic sa-ti convertesti blogul intr-un blog de doliu national…gasim noi un motiv.

  • Reply iulia 19 august 2010 at 10:17

    @alibus- Buna idee! Sa aleg o tema pe negru cu ceva sange pe fundal? :))

  • Reply Serginho 19 august 2010 at 10:27

    "Oameni buni, nu vi se pare că începem să devenim o ţară de deprimaţi, de frustraţi, veşnic nemulţumiţi de noi, dar mai ales de ceilalţi?"

    Suntem deja!

    Si nu inteleg chestia asta "Ai blog naspa, dar te citesc"

  • Reply iulia 19 august 2010 at 10:33

    @Serginho- Asta e ca in bancul ala cu
    -Ne dam cu alifie impotriva rechinilor.
    -Pai si ce, nu ne mai mananca?
    -Ba da, dar in sila
    Cam asa citesc si haterii, cu greata maxima :))

  • Reply căpcă1 19 august 2010 at 13:01

    nu cred ca negru si cu mult sange ajuta…la topic, ma refer!
    fata, stii ceva: cine vrea sa ma citeasca, asa cum sunt eu, sa ma citeasca! cine nu, sa nu deschida blogul meu! si eu as vrea sa fiu vreun Iorga, ceva, macar un Kafka, dar uite ca nu-s! si totusi, soarele rasare si pentru mine!
    mai da-i in sila pe aia de-s vesnic plictisiti si neintelesi. viata inseamna si o lacrima sincera dar, cel mai bine, un hohot de ras, sanatos ! parerea mea!

    PS ai vrea tu sa scapi asa de usor de portia aia de varza, dar afla ca nu te-am citit, nu citesc si nu te voi citi , in sila! asta e, te-ai capatat de-un admirator…stai linistita, nu o sa te pandesc!

  • Reply iulia 19 august 2010 at 14:46

    capca1- Multumesc mult pentru aprecieri! Nu zice nimeni sa ignori probleme evidente, dar nici sa ne plangem de mila zilnic nu e solutia!

  • Reply danbrasov 20 august 2010 at 6:07

    Eu zic sa-i adunam pe astia de care vorbesti tu si sa ii sfatuim sa isi faca un harakiri in masa. Hai ca se aduna de-o ciorba.

  • Reply iulia 20 august 2010 at 6:12

    @danbrasov- N-ai ce sa le faci, mereu apar generatii noi :))

    Si na, fiecare are dreptul la o parere. Daca unora le place cum scriu, altii poate ca nu apreciaza modul in care o fac. E dreptul lor, ca doar si mie mi se intampla sa citesc bloguri care nu-mi plac, dar nu ma bag in seama cu autorul sa-i spun ce naspa scrie.

  • Reply Alin 20 august 2010 at 6:21

    E la moda sa ne plangem de mila si sa dam vina pe altii pentru problemele care le avem(individual sau ca tara), si asteptam sa vina altii sa ne scape de ele.

    Care vrea subiecte triste si exagerate din cale afara sa se uite la stiri ca aia acolo prezinta accidentul unui catel ca si tragedie nationala (fara nici o legatura cu nici un eveniment recent).
    Si daca o televiziune oarecare ii arata ca nu e vina lui ca o duce prost ci a altora: "asta e frate, aici ma uit ca astia ma inteleg, ce pana mea, eu ma duc la munca, dau cu matura 2 ore, beau 2 beri, fumez 2 pachete de tigari, da nu merit si eu un BMW si o vila?, leau furat golanii astia".

    Si am un banc care mie mia placut:

    " Un african, tocmai recunoscut ca azilant in Germania, se plimba mandru pe strazile noului sau oras, la orele pranzului. El se adreseaza primului intalnit, spunandu-i:

    “Multumesc, draga germanule, va multumesc ca m-ati primit in tara voastra minunata, ca mi-ati oferit ajutor, adapost si asigurare medicala.” Cel caruia i se adresase raspunde: “Va inselati, eu sunt albanez.”

    Omul merge mai departe si se adreseaza unei alte persoane : “Multumesc pentru ca m-ati primit in asa o tara frumoasa ca Germania ! “Acesta ii raspunde: “Eu nu sunt neamt, eu sunt roman…”

    Mai intalneste o persoana si spune din nou: “Multumesc pentru minunata Germanie !”. Cel interpelat ridica din umeri si zice. “Eu nu sunt german, sunt egiptean.”

    Apoi vede el o femeie ceva mai varstnica si o intreaba. “Sunteti nemtoaica ?” “Nu”, zice femaia, “sunt turcoaica.” Nedumerit, o intreaba: “Dar unde sunt, femeie, toti nemtii astia ?” Femeia se uita la ceas si spune: “Probabil, la munca…” "

  • Reply iulia 20 august 2010 at 7:23

    @Alin- Da, edificator bancul! Dintre toate, poate cel mai tare ma ingretoseaza autocompatimirea. Daca nu iti place cum o duci, fa o schimbare nene, nu stai in acelasi loc si te vaiti!

  • Reply Andreea 20 august 2010 at 18:39

    Iulia nu stiu daca am mai spus-o (scris-o),dar ador sa citesc blogul tau!

  • Reply iulia 21 august 2010 at 5:18

    @Andreea, ma faci sa rosesc!

  • Reply Bogdan Epureanu 23 august 2010 at 10:38

    Alin, intr-adevar bancul e de tinut minte… insa din pacate nu e doar un banc ci reflecta in mare masura realitatea si explic astfel decalajul dintre noi si ei… 🙁

  • Lasă un răspuns la iulia Cancel Reply