Sapte zile pentru o eternitate- Marc Levy

Cred ca am mai spus pe undeva ca ador sa descopar noi scrieri din literatura contemporana. Eh, cateodata mai dai si gres, asa si cu aceasta carticica. Ori mi-au crescut mie pretentiile si asteptarile, ori am gresit din nou cu alegerea lecturii. Nu ii neg lui Marc Levy abilitatea de a-si vinde marfa si de a crea povesti deosebite, dar parca atatea clisee nu am mai citit de mult intr-un singur roman. Pe scurt, subiectul este vesnicul conflict dintre bine si rau, in acest caz intre Dumnezeu si Lucifer, care-si trimit agentii pe pamant, intr-un ultim pariu de a pune pecetea binelui sau, din contra, a raului, pe oameni. Dupa cum m-am asteptat inca de la inceput, cei doi agenti se indragostesc unul de celalalt si incearca sa iasa de sub tutela „sefilor”. Ce mi-a placut la aceasta carte este faptul ca totul decurge firesc, dialogul este bine structurat si povestea in sine e draguta. Dar cam atat. In plus, scrierea pare mai mult un scenariu de comedie romantica, si nu o poveste de dragoste care sa-ti stoarca lacrimi amare si sa-ti consume gandurile sau sa-ti provoace trairi intense. Iar despre final, pfff, este incredibil de siropos si absurd. Mai multe nu spun, ca poate cineva mai vrea sa citeasca romanul. Nu de alta, dar este o poveste subtire, potrivita pentru relaxare si eventual pentru citit in autobuz, metrou, etc. Asadar, dupa ultimele doua tentative esuate de a mirosi aromele scriiturii contemporane, pentru zilele urmatoare am decis sa ma refugiez intre paginile scrise de un clasic. Hai sa dau si un citat din “Sapte zile pentru o eternitate”, care mi s-a parut interesant asa, ca idee.

“Cere oricui sa-ti numeasca cinci oameni care au schimbat in bine mersul omenirii. Nu va sti, de exemplu, sa-ti spuna cum il cheama pe primul democrat sau pe inventatorul antibioticelor sau pe un pacificator. Oricat de ciudat ar parea, putini oameni ar reusi sa ti-i citeze; in schimb, iti vor pomeni, fara nicio problema, cinci dictatori”