Carti

Travesti- Mircea Cartarescu

17 februarie 2010


Ce pot sa spun sigur este ca nu o sa mai citesc vreun roman de Cartarescu prea curand, dupa aceasta prima incercare de a-l cunoaste. Mie, de felul meu, imi pac romanele cu o poveste deosebita in spate, cu o intriga puternica si personaje bine conturate. In afara de faptul ca am intrerupt lectura de mai multe ori pentru a accesa dex online, in special pentru termenii de anatomie necunoscuti mie, romanul mi-a lasat un gust amar. Povestea tanarului aflat in tabara de la Budila, vazuta prin ochii protagonistului matur, nu mi-a generat emotii si nici macar curiozitate, ci doar amintiri proprii din taberele in care am fost ca scolar. Personajul principal este Victor, un tanar introvertit, pasionat de scris si lectura, care isi doreste sa scrie cel mai bun roman din toate timpurile, o opera cuprinzatoare, care sa spuna totul. Din scriitura reiese dispretul omului de geniu pentru valorile sociale umanim acceptate, familia, dragostea, prietenii. Nici enigmaticul personaj Lulu nu a reusit sa-mi starneasca interesul, nici prin actiunile sale, nici prin relatia sa cu Victor. Cat despre abuzul de neologisme si sinonime, pe mine cititorul, nu a reusit sa ma incante, ci mai mult sa ma oboseasca. Desi are putin peste 100 de pagini, lectura volumului „Travesti” este una greoaie, impanata cu fragmente adanci de introspectie, iar scrierea emana in multe locuri aroganta protagonistului si pretentia de a detine adevarul absolut. Ma gandesc si acum ca poate n-am reusit eu sa patrund in universul lui Victor, motiv pentru care nu mi-a placut cartea, asa ca astept pareri contradictorii.

Citate:
„Ceilalti vor trai, se vor iubi, vor face copii si vor crapa fara sa aiba habar ca, in afara de fericirea lor imbecila, mai exista pe lume si alte lucruri. Imi acceptam damnarea cu ura, rusine si sarcasm(…) De ce trebuia sa fiu totusi atat de chinuit? De ce trebuia sa sa iubesc si sa doresc atat de mult ceea ce dispretuiam?”

„El trebuie sa ignore tunelele false ale dragostei sexuale si sa se intoarca in sine, sa fie barbat si femeie in aelasi timp si sa faca dragoste cu sine insusi in singuratatea de fiara a palatului cerebral”

Si o mostra de descriere marca Mircea Cartarescu: „Ca un imens galbenus de ou, dar purpuriu-stins, cu pielita strabatuta de pielite alburii, schimbatoare, soarele umplea aproape tot spatiul, asezat direct pe clisa mlastinei si imprastiind in aerul sulfuros raze cafenii de asfintit. (…) Cu materia purulenta pana la brau, apoi pana la piept, inaintam hotarat catre soarele vibratil ca un pantec”

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply Anima 18 februarie 2010 at 2:49

    Cartarescu place sau nu place… La acest scriitor nu poti sa spui ca dai de mediocritate scriitoriceasca. Are stilul lui inconfundabil si incitant de a scrie! Un stil aparte! De-asta te poate fascina sau oripila.:)Literatura cartaresciana fie are "fani",fie are "dusmani" dar niciodata nu ramane indiferenta.

  • Reply iulia 18 februarie 2010 at 7:24

    @Anima- Sa stii ca de foarte mult timp nu mi s-a mai intamplat sa-mi displaca o carte, si mai ales din motivele din care nu mi-a placut "Travesti". Nu pot spune ca Mircea Cartarescu e un scriitor mediocru, nici nu sunt eu in masura sa apreciez asta, doar ca nu e pe gustul meu.

  • Reply Ioana 20 februarie 2010 at 8:24

    Mie îmi place Cărtărescu. Orice ar spune criticii literari rămâne unul din cei mai faini scriitori români.

  • Reply iulia 20 februarie 2010 at 11:15

    @Ioana- Atunci, recomanda-mi si mie o carte care sa imi schimbe parerea, cred ca nici eu nu am ales prea bine.

  • Reply Mishuk 20 februarie 2010 at 23:00

    he heee heeee….
    şi iată cum, am găsit o carte…intersantă.un comentaiu complet iti las curand, dupa ce termin cartea.mersi de recomandare…

  • Reply iulia 21 februarie 2010 at 14:34

    @Mishuk- Nu stiu cat de buna a fost recomandarea, dar eu totusi sper sa-ti placa, si sa-mi spui si ce anume ti-a placut.

  • Reply Gabriela 5 martie 2010 at 19:27

    Eu am citit cartea in clasa a 9a, a studiat-o la scoala. Am citit-o rapid, insa am ramas cu o impresie negativa, insa apoi am inteles dedesubturile subiectului. Motivul yin-yang, partea buna si rea, cea dorita si cea nedorita a personajului. Pana la urma, mi-am dat seama ca-cam asa se infatiseaza stilul contemporan al scrierilor literare. 😀

  • Reply iulia 6 martie 2010 at 5:52

    @Gabriela- Mie nu mi-a placut modul in care a fost scrisa. Toata infuzia de neologisme si termeni anatomici mi-a displacut profund. Cat despre scrierile contemporane, acum vreo doi ani nici nu citeam altceva si nu mi s-a intamplat sa-mi displaca vreun roman.

  • Reply Anonymous 8 noiembrie 2011 at 18:36

    Traveti are multe elemente asemanatoare Romanului adolescentului miop de Mircea Eliade. Ideea de a creea CARTEA absoulta ,de a demonstra superioritatea ,mansarda,descrierile obositoare dar totusi cu o frumusete aparte, retinerea fata de persoana feminina s.a.

  • Reply camelia 28 noiembrie 2012 at 15:53

    Travesti este o carte de o mare sensibilitate si eu am citit-o fara sa o las din mana, traind odata cu personajul durerea lui si a intregii lumi in care suntem nevoiti sa ne ducem traiul…
    Travesti ste o carte fara cusur, o carte pe care atunci cand o citesti te simti smuls din realitatea vietii tale si proiectat in sufletul personajului, pana in cele mai ascunse unghere ale lui, in viata lui interioara unde fara sa vrei, traiesti si simti odata cu el…
    Daca vrei intrigi, atunci uita-te la telenovele…pentru ca daca as raspunde rugamintii tale de a-ti recomanda o alta carte de-a lui Mircea Cartarescu si anume: Orbitor-Aripa dreapta pe care eu am citit-o cu lacrimi in ochi, nu te-ar ajuta cu nimic…nici sa-l intelegi pe autor si nici cartile lui…

    • Reply Iulia 1 decembrie 2012 at 7:56

      Am apreciat comentariul tau pana la partea cu telenovelele :))) Simt nevoia sa repet: gusturile nu se discuta. Tie ti-au placut toate cartile apreciate in general de critici? Nu ti-a displacut nicio carte scrisa de gigantii literaturii?

    Leave a Reply