Travesti- Mircea Cartarescu

Ce pot sa spun sigur este ca nu o sa mai citesc vreun roman de Cartarescu prea curand, dupa aceasta prima incercare de a-l cunoaste. Mie, de felul meu, imi pac romanele cu o poveste deosebita in spate, cu o intriga puternica si personaje bine conturate. In afara de faptul ca am intrerupt lectura de mai multe ori pentru a accesa dex online, in special pentru termenii de anatomie necunoscuti mie, romanul mi-a lasat un gust amar. Povestea tanarului aflat in tabara de la Budila, vazuta prin ochii protagonistului matur, nu mi-a generat emotii si nici macar curiozitate, ci doar amintiri proprii din taberele in care am fost ca scolar. Personajul principal este Victor, un tanar introvertit, pasionat de scris si lectura, care isi doreste sa scrie cel mai bun roman din toate timpurile, o opera cuprinzatoare, care sa spuna totul. Din scriitura reiese dispretul omului de geniu pentru valorile sociale umanim acceptate, familia, dragostea, prietenii. Nici enigmaticul personaj Lulu nu a reusit sa-mi starneasca interesul, nici prin actiunile sale, nici prin relatia sa cu Victor. Cat despre abuzul de neologisme si sinonime, pe mine cititorul, nu a reusit sa ma incante, ci mai mult sa ma oboseasca. Desi are putin peste 100 de pagini, lectura volumului „Travesti” este una greoaie, impanata cu fragmente adanci de introspectie, iar scrierea emana in multe locuri aroganta protagonistului si pretentia de a detine adevarul absolut. Ma gandesc si acum ca poate n-am reusit eu sa patrund in universul lui Victor, motiv pentru care nu mi-a placut cartea, asa ca astept pareri contradictorii.

Citate:
„Ceilalti vor trai, se vor iubi, vor face copii si vor crapa fara sa aiba habar ca, in afara de fericirea lor imbecila, mai exista pe lume si alte lucruri. Imi acceptam damnarea cu ura, rusine si sarcasm(…) De ce trebuia sa fiu totusi atat de chinuit? De ce trebuia sa sa iubesc si sa doresc atat de mult ceea ce dispretuiam?”

„El trebuie sa ignore tunelele false ale dragostei sexuale si sa se intoarca in sine, sa fie barbat si femeie in aelasi timp si sa faca dragoste cu sine insusi in singuratatea de fiara a palatului cerebral”

Si o mostra de descriere marca Mircea Cartarescu: „Ca un imens galbenus de ou, dar purpuriu-stins, cu pielita strabatuta de pielite alburii, schimbatoare, soarele umplea aproape tot spatiul, asezat direct pe clisa mlastinei si imprastiind in aerul sulfuros raze cafenii de asfintit. (…) Cu materia purulenta pana la brau, apoi pana la piept, inaintam hotarat catre soarele vibratil ca un pantec”