Romanul, tot roman…

Am ales sa vorbesc separat despre Meteora, al doilea centru al crestinismului ortodox din lume, dupa Muntele Athos. Structura impresionanta a rocilor am inteles ca este un fenomen unic in lume, datorat eroziunii apelor unei mari care a existat acum mii de ani si a unor miscari tectonice. Zona este extrem de curata, casutele ingrijite si pline de flori, iar manastirile cocotate in varful stancilor par a face parte dintr-un film SF. In acest loc extraordinar, care inspira liniste si meditatie, si-au facut loc, din pacate, niste animale din atlasul de mitocanie urbana sosite, de unde altundeva, decat din Romanica. In centrul localitatii, un hotel foarte cochet. Exact in fata intrarii, un grup de cinci romani. Nu admirau stancile crescute ca niste arbori argintii din pamant. Nu se rugau. Nu faceau poze chiliilor in care candva stateau calugarii pustnici, despre care legendele spuneau ca au trait ani in sir mancand lamai. Ei SCUIPAU SEMINTE PE STRADA!!! La plecare, cand am mai batut o data mica straduta pe care se afla hotelul, cu gandul la maretia si spiritualitatea locurilor, am gasit o mare. Nu Mediterana, ci o mare de coji de seminte, care se intindea pe trotuar si aproape pana la jumatatea stradutei stramte. Si atunci mi-a venit o idee. Sa ma instalez comod in una dintre chiliile sculptate in munte, cu un kil de lamai, si sa raman acolo.