Fascinanta degradare a societatii

De la atatea imagini rupte, maculate care imi trec prin fata ochilor zi de zi, incerc sa caut frumosul din urat, romantismul din minciuna si deceptie si speranta din vise naruite. Incep sa vad gropile din asfalt ca adevarate opere de arta, pe care „bolidul” meu se avanta ca in valurile unei furtuni aprige pe mare. Scarile de la casele vechi ramase marturie a burgheziei ce urmeaza cat de curand sa revina si in aceasta epoca sunt incununate de buruieni aramii, vestejite de aerul cald si de picaturile de Cola care zac aruncate de contemporani prin toate colturile. Manelele care rasuna din masinile baietilor de cartier suna acum asemeni unor urale de fericire si de proclamare a independentei, a sigurantei exacerbate de sine, asezonate cu claxoane inutile care trec vulgar prin negura noptii. Cei care au o putere de decizie in lumea asta aflata pe marginea prapastiei incep sa dea o aura calda si spagii, si beneficiilor nemeritate si incompetentei. Farmecul personal se masoara acum in bijuterii mari, extravagante, nuri dezgoliti si profit. Toate conceptele pe care pana acum le criticam, am ajuns sa incerc sa le admir, sa le descopar nucleul ascuns. Tre’ sa intru si eu in rand cu lumea, cum s-ar spune, nu? In cel mai scurt timp, lumea, asa cum o stiam sau poate cum mi-o doream pana acum, se va pierde prin tabloul kitschos al nerusinarii, minciunii si al aparentelor inselatoare. Maine sigur va fi mai rau.