2020 e anul în care am citit cele mai multe cărți de până acum. Deși ficțiunea contemporană e genul meu preferat, cumva îmi auto-impun să am lecturi variate. Așa am ajuns ca în top 5 să am 3 cărți din literatura clasică, deși departajarea a fost tare greu de făcut. Cu speranța că le veți adăuga în lista de cumpărături pentru noul an, în ordine deloc aleatorie, mai jos sunt preferatele mele de anul ăsta
1.Jocul cu mărgele de sticlă- Hermann Hesse
Am ocolit cât am putut cartea asta, știind că nu e o lectură facilă. Cu toate astea, având în vedere că am adorat Lupul de Stepă, Siddartha și Călătoria spre Soare-Răsare, mi-am făcut curaj. Da, nu e ușor de citit, e nevoie să ai o anume disponibilitate mentală pentru ea, dar e fantastică! Călătoria lui Joseph Knecht spre a deveni maestru al jocului este una de redescoperire, explorare, spiritualitate și intelectualitate. E scrisă asemeni unei biografii pentru a evita diverse artificii literare care ar putea dilua esența. Mai presus de toate, în percepția mea, e conflictul dintre minte și inimă, ce trebuie făcut versus ce simți, bipolaritate care, până la urmă, ne caracterizează într-o anumită măsură pe toți.
2.Așa grăit-a Zarathustra- Friedrich Nietzsche
Este o carte extraordinară, care rămâne alături de tine și face ceea ce toate cărțile foarte bune fac: te face să privești cu mare atenție atât în jurul tău, cât și înăuntrul tău. Dumnezeu e mort, iar tu ești responsabil de propria-ți soartă, desigur, cu anumite limite pentru că destinul îți este, în mare parte, predeterminat. Am scris un pic mai pe larg aici
3.Lumi paralele –Michio Kaku
Spre rușinea mea, am auzit prima oară de Michio K. La Brandminds și recunosc, mi-a stârnit curiozitatea. Singura mea legătură cu cosmologia de până acum a fost The Big Bang Theory J) De unde venim, încotro ne îndreptăm, din ce suntem făcuți? Putem călători în timp? E o foarte bună introducere în tainele și teoriile apariției/dispariției Universului pentru neinițiați, așa, ca mine. M-am trezit, din când în când, spunând “Wooow, fantastic!”, deci da, merită. Ca un punct interesant, mi-au plăcut noțiunile teologice dezbătute, apropo de veșnicul conflict știință/religie
4. Învățare- Tara Westover
Tara a crescut într-o familie de adepți ai teoriilor conspirației, aflați într-o continuă pregătire pentru Apocalipsă. Nu a avut acte, îngrijire medicală, educație formală sau susținere din partea familiei, violența făcând parte din viața de zi cu zi. De aici până la Cambridge a fost doar un pas. Cheia nu a fost doar perseverența, ci mai ales lupta cu demonii proprii. Fuga de acasă și construirea unui viitor nou vin însă cu multă nesiguranță, alături de îndoieli cu privire la sine. Un drum anevoios, cu recompense pe măsură. “Nu ești vreo tinichea. Oricine ai deveni, în orice te-ai transforma, ai fost mereu acea persoană. A fost mereu înăuntrul tău”.
5.Amintiri din casa morților- F. M. Dostoievski
Dacă, la fel ca mine, sunteți fani, probabil vă întrebați de ce e abia pe al cincilea loc. Păăăi, dacă ar fi după mine, ar fi doar Dostoievski în fruntea topurilor și na’, e incorect față de alți autori foarte, foarte buni. Pe lângă mărturia despre această mică obsesie/adorație pentru rus, trebuie recunosc că romanul nu e la fel de bun ca Frații Karamazov, Idiotul sau Crimă și pedeapsă. Ce e diferit la Amintiri din casa morților e caracterul său autobiografic și faptul că simți foarte îndeaproape zbuciumul protagonistului, fără abisurile fiosofice ale altor opere ale sale. Pentru puțin context, în 1849 Dostoievski a fost arestat și închis pentru activități anti-guvernamentale, fiind condamnat la moarte, pentru ca în ultima clipă pedeapsa să fie comutată în muncă silnică.