Browsing Category

ganduri

fericire ganduri

Acum 11 ani

1 august 2016

…mă trezeam la ce oră voiam într-un apartament de pe lângă Piața Rosseti. Era imperfect, dar îl iubeam nespus, cu tot cu măsuța lui de cafea sculptată cu măiestrie. Cu tot cu mobilierul din lemn masiv, cărțile vechi și bucătăria pipernicită. Ieșeai din bloc și aterizai în buricul târgului, acolo unde viața se trăiește cu intensitate.

…cumpăram cărți de filosofie indiană din anticariatul din rond. Le adulmecam, le deschideam și le iubeam pătimaș.

…aveam o afecțiune stranie pentru pasajul cu miros de urină și iz de Big Mac. Era o sumă magică de cărți vechi, chinezisme de pus la gât și-n urechi, aurolaci, salad baruri, pe când nu se chemau așa.

…băteam Magheru și Brătianu, apoi străduțele înguste, cu o sticlă de vin la bord și mână-n mână cu dragostea de început. Misterioasă, dulce și pasională.

…mă-ncumetam serile să intru în Centrul Vechi, printre pălărieri, cizmari, rochii umflate de mireasă , în căutarea  a câtorva cafenele ascunse bine printre străzile pavate prost.

…beam latte la Jos Pălăria, pentru că era printre puținele cârciumi deschise în zonă. George Mihăiță la bar, eu sus, pe o canapea îngustă.

…savuram zeci de ceaiuri de mentă, alături de prietena mea cea mai bună. Atâtea amintiri de împărtășit, atâtea prostii făcute, de care să râdem cu nesaț până în zori, umplând ghivecele de chiștoace.

…adormeam pe emisiunile lui Dan Diaconescu de la OTV, marile mele plăceri vinovate. Am urmărit episoadele crimei din Primăverii luni în șir, fără oboseală, fără plictis.

…luam la pas Cișmigiul cochet, plin de flori și îngrijit, spre deosebire de cel de astăzi. Priveam lacul și mâncam cu poftă covrigi de-un leu, de parcă era cea mai fistichie masă inventată vreodată.

…umpleam scaunele obosite de vremuri și de funduri intelectuale ale Teatrului Național. Era atât de urât ca aspect, dar superb în conținutul său.

Și pentru că dorul m-a luat în stăpânire aseară, am plecat din plimbarea de noapte și cu două amintiri vechi dar bune, zice lumea. Încă nu le-am citit, dar le-am mirosit, așa cum făceam odinioară. Primul gând: “cine știe ce microbi am inhalat, adulmecându-le ca o psihopată”. Deci da, oficial am îmbătrânit.

carti-anticariat

ganduri O mămică fericită

Povestea sfârcului nărăvaș

22 iulie 2016

A fost odată ca niciodată, un sfârc. Era tare nărăvaș. Roz, umflat și exhibiționist din născare. Întreaga lui viață de sfârc nărăvaș a vrut să iasă în evidență, deși nimic nu-l făcea deosebit. Cartea nu i-a plăcut, deci n-a avut performanțe academice deosebite. Prietenii l-au lăsat, unul după altul. Dragostea n-a cunoscut-o, pentru că mereu a fost cu gura mare, veșnic pus pe critici și insulte. Abia când stăpâna lui a născut, sfârcul nărăvaș a cunoscut împlinirea.

Menirea lui a fost să fie exhibiționismul. Să atârne în parc, aproape de ceașca de cafea a stăpânei, să meargă la evenimente de alăptare, unde să  se fluture nestingherit prin fața privitorilor curioși sau indignați, să privească ostentativ tovarășii de la masa din restaurant. Și totuși, ceva îi lipsea. Abia la maturitate, adică în cel de-al doilea an de alăptare al copilului, a descoperit.  Era răutatea, dublată de prejudecăți.

Brusc, afișarea cu nesaț în orice spațiu public și bătutul cu pumnul în piept nu au mai fost suficiente. Proastele alea de biberoane trebuiau umilite, certate, date afară de la orice petrecere. Posesoarele tratate cu cel mai aspru sictir, azvârlite din societate precum bietele prostituate în vechile timpuri.

Pe scurt, asta e senzația pe care mi-o lasă lupta asta exagerată pro alăptare, care are ca victime colaterale mame care n-au mai putut, n-au reușit, n-au făcut față. Mame care se culpabilizează și care sunt porcăite la orice colț de internet cu o autosuficiență grețoasă și cu un elan demn de o cauză mai bună. Vremurile de moderație, respect reciproc, înțelegere, se pare că au apus. Și vă rog din suflet, să n-o dăm în cârca copiilor și a binelui lor. Bebelușul e fericit dacă-i alăptat oriunde și oricând, iar faptul că tu te strâmbi cu scârbă la o mamă care oferă biberonul copilului ei, nu-ți face pruncul nici mai sănătos și nici mai fericit.

Mai jos vă las cu un comentariu scris de Deea pe blogul Prințesa Urbană, care cred că subliniază destul de bine în ce ape ne scăldăm.

De veți dori să-mi săriți în cap, nu uitați că această postare e un apel la moderație, la calm și la rațiune.  Nu este anti alăptare(la dracu’, nici n-am citit ceva de genul vreodată), ci este pro toleranță. Oamenii sunt diferiți și fac alegeri diferite de ale noastre, fie că trebuie, fie că vor. Pentru mama care nu alăptează și este discriminată nu se face nicio lege?

Mie problema, la nivel global, mi se pare alta si e mult, mult mai serioasa si periculoasa. E vorba de ceea ce in afara se numeste ” mummy war”. Din pacate, alaptarea este un drapel fluturat in acest razboi, lactivismul fiind deja considerat o miscare destul de periculoasa. Citesc zilnic cu stupoare ca in alte tari esti discriminata daca hranesti cu biberonul, unele mame pur si simplu sunt intrebate de straini daca in biberon e macar lapte matern. Daca raspunsul e pozitiv atunci mai scapi (desi ti se tine discurs ca nu e breastfeeding deci nu tocmai se pune) dar daca e formula in biberon atunci e dezastru pentru biata mamica. Femeile ce hranesc cu biberonul sunt excluse din cercurile de mamici. Am citit confesiunea unei mamici care pur si simplu a mintit ca alapteaza doar pentru a avea acces la unele activitati din comunitatea ei- femeia mergea la baie sa „alapteze” si acolo scotea biberonul. Nu intru aici in detalii despre bebelusi cu sechele permanente sau care au decedat din cauza refuzului suplimentarii cu lp. Recent am fost la o conferinta de parenting, erau in sala multe femei cu bebelusi, am presupus ca principalul motiv este acela ca bebelusii sunt inca alaptati. Unii chiar au fost alaptati in timpul conferintei, in sisteme de purtate, discret. Era o mamica cu un bebe de cateva saptamani, mic de tot, am ramas uimita cand femeia, in loc sa scoata sanul a scos dozatorul de lp si a preparat pe loc un biberon. Nu pot sa va spun ce priviri piezise a primit, inclusiv de la organizatoare. Ei nu i-a zambit nimeni cald, nu i s-a oferit un scaun, statea in picioare. Am empatizat pe loc cu acea mamica, atat de tanara si atat de ” inadecvata” intr-o lume ocupata sa judece orice. Isi iubea copilul, se vedea, era la o conferinta de parenting cu taxa destul de mare, totusi deja esuase ca mama in ochii majoritatii. Chiar citind aici realizez ca unele mame isi fac o cariera din a ataca alte mame. Inclusiv chestia cu ” de ce sa fie spatii speciale, eu alaptez unde ii vine foamea copilului” mi se pare discriminare fata de mamicile care ae alapta in acele spatii speciale. Care nu ies prea mult fiindca nu exista spatii speciale. E treaba lor de ce prefera alaptatul discret, ferit de ochii oricui. Eu am prietene ce nu alaptau decat cel mult cu sotul in preajma, nici propria mama nu o acceptau. Ca asa se ajunge mai repede la biberon sau formula, e strict problema lor si a familiei. Copiii au nevoie de mame linistite, fericite, nu de razboaie permanente.

alaptare-pro-si-contra

fericire ganduri O mămică fericită

50 de locuri în care se ascunde fericirea

11 iulie 2016
  1. cafeaua aburindă de dimineață, băută pe răcoare, la munte
  2. porția unsuroasă de hamsii, mâncată cu poftă la malul mării, alături de o halbă de bere rece ca gheața
  3. revederea unui vechi prieten, după muuultă vreme
  4. pâinea coaptă în casă, cu roșii proaspete și brânză moale
  5. o carte bună de tot, citită pentru prima oară
  6. țigara de după și amorul de dinainte
  7. râsul în hohote al copilului, după ce a făcut cea mai mare boacănă din mica lui viață
  8. gâdilăturile din talpă, când calci pe iarba verde, după o ploaie scurtă de vară
  9. un pumn de fragi, mâncate cu nesaț, după trei ore de cules prin pădure
  10. când ești cufundat în gânduri cenușii și brusc începe o melodie pe care o adori
  11. zâmbetul larg al celor pe care-i iubești
  12. când cântarul arată, în sfîrșit, mai puțin, după săptămâni întregi de quinoa, fructe și salate
  13. vântul cald de vară, care-ți usucă pielea, imediat după ce ai ieșit din mare
  14. un buchet cu maci și spice de grâu, aruncat într-un pahar de la Mec
  15. un serial care te ține cu sufletul la gură, cu multe sezoane și cel mai bine, încheiat deja
  16. poveștile bunicilor, spuse încet la gura sobei, printre riduri și amintiri
  17. un pahar de apă rece, după o sete istovitoare
  18. un zâmbet de la un necunoscut, într-o dimineață mohorâtă
  19. mirosul primăvăratic de frezie, într-o zi obișnuită la birou
  20. un cadou neașteptat, primit în afara oricărei ocazii festive
  21. plimbările lungi, la ceas de seară, pe bulevarde largi și aglomerate
  22. un somn de amiază, savurat în hamac
  23. un vin roșu, la apus, pe mal de apă
  24. plaja pe stâncă și baia în ape curgătoare
  25. vânzătorul glumeț din piață, poet din născare
  26. drumul spre locul în care ai ales să-ți petreci concediul
  27. un film bun, trăit la cinema, cu un om bun
  28. primul salariu
  29. prima trezire în apartamentul în care te-ai mutat după plecarea din casa părintească
  30. brațele tandre ale copilului în jurul gâtului tău
  31. îmbrățișarea de familie, fără scop și fără ocazie
  32. prima înghețată din an
  33. prima plimbare singur cu mașina, după ce ai luat permisul
  34. Red Bull-ul din benzinărie, în drum spre mare
  35. nota 5 la un examen greu
  36. prima felie de pepene rece
  37. cartea preferată, recitită la umbră de nuc
  38. dansatul din fund prin casă, când nu te vede nimeni
  39. mașina proaspăt ieșită de la dușul spălătoriei
  40. ajutorul necondiționat de la oameni necunoscuți
  41. dansul pe mese, în Vamă
  42. bacon și cartofi prăjiți; separat sau, și mai bine, împreună
  43. învingerea unei frici; păianjeni, zbor, înălțime, oricare
  44. parfumul preferat pe lângă ureche, într-o seară în doi
  45. cărările copilăriei, străbătute din nou
  46. alergatul prin ploaie
  47. râsul în hohote la bancuri deocheate
  48. micul cu muștar de la Kaufland
  49. primul și ultimul pupic din zi
  50. când nu ești prost și știi că inima-i doar un organ, dar totuși tresaltă de parcă ar mai fi ceva acolo

fericire-mare

sursa foto

fericire ganduri O mămică fericită

Decalog la 30 de ani

24 mai 2016

Când aveam vreo 16 ani, aveam impresia că madamele de 30 sunt niște făpturi trecute prin viață, suficient de aproape de clipa finală încât să mi se pară total neinteresante, bar chiar simțeam un pic de milă pentru că anii lor cei mai frumoși probabil au trecut deja. Acum ceva zile a venit vremea să schimb și eu prefixul cu magica cifră trei și obligatoriu, să aștern concluziile cu înțelepciunea de la această etate. Privind acum către adolescenta de atunci, îmi vine s-o dojenesc, s-o mângâi pe creștet și să-i explic că viața de-abia acum devine palpitantă.

  1. Am mai multă încredere în mine, în ceea ce vreau și în ceea ce pot. Dacă acum zece ani mă deprima orice colăcel abdominal, între timp am învățat să-mi iubesc corpul așa cum e. N-o să fiu niciodată înaltă, n-o să fiu niciodată anorexică, însă când mă privesc în oglindă mă iubesc pur și simplu. La nebunie. Cea mai frumoasă parte fizică a mea e cicatricea subțire lăsată de nașterea fetiței mele.
  2. Nu mai am nici chef și nici timp pentru interacțiuni forțate sau pentru grimase politicoase. Deja disting oamenii falși de cei cu adevărat valoroși, prietenii de șpriț de prietenii adevărați.
  3. Judec mai puțin oamenii din jurul meu și mă aplec mai multasupra evoluției mele. Nu sunt în șoșonii lor, nu-mi mai permit să mă erijez în atotcunoscătoare a sufletului altora sau a luptelor lor lăuntrice.
  4. Nu tot ce zboară se mănâncă. Cu tristețe o spun, mi-am pierdut inocența. Ăsta nu-i un lucru așa de rău, pentru că șuturile în fund au avut menirea de a mă face mai conștientă că răul e peste tot. De multe ori chiar acolo unde îți vedeai binele.
  5. Dacă acum zece ani băgam Mec la trei zile și ceafă prăjită în tigaie, am început s-o iau pe calea fructelor și legumelor, a apei în loc de Cola. Mai mult, în curând intenționez să las definitiv și țigările, iubitele mele care mă consumă zilnic. Îmi toacă și banii și sănătatea, fir-ar ele să fie!
  6. Am început să las în urmă dorințele de ordin material, Iphone-uri, laptopuri cu măr mușcat, mașini cu mulți cai. În schimb, acum îmi doresc multe și lungi călătorii, concerte care să-mi ridice părul pe ceafă, spectacole de teatru la care să rămân cu gura deschisă și cu mintea la fel, cărți care să schimbe ceva în mine.
  7. Am învățat să am răbdare. Mai am de lucru, însă sunt pe drumul cel bun. Răbdare cu copilul, răbdare cu partenerii de afaceri, răbdare cu soțul și mai ales răbdare cu mine însămi, eu fiind cea mai dificilă persoană pe care o cunosc.
  8. Ofer mai mult decât cer și-mi pare bine. Acum simt pe pielea mea fericirea care izvorăște din a dărui, din a ajuta. Nu-mi permit donații de mii de euro, dar un simplu zâmbet către vânzătoarea de la chioșcul dintre blocuri ne face ambelor ziua un pic mai frumoasă.
  9. Îmi prețuiesc mai mult părinții. Ca mamă, văd că uneori poate fi al naibii de greu. Dacă acum zece ani îi expediam și plecam în club, acum stăm zeci de minute în telefon. Sfaturile lor îmi sunt tare de preț.
  10. În fine, simt că liniștea sufletească și fericirea plină, rotundă, sunt mai aproape de mine acum, decât erau la 20 de ani.
ganduri

Pro sau contra avort? Ecuație fără bărbat

9 mai 2016

Nimic nu declanșează dezbateri mai năprasnice decât manelele, homosexualitatea și avortul. Astăzi o să pun pe tapet ultima noțiune. S-a văzut ce  efecte devastatoare a avut interzicerea avortului prin lege și încă nu am ajuns în punctul în care pensiile decrețeilor vor fi plătite de o populație mult sub numărul lor. Femei moarte, ucise de un sistem aprig, axat pe producție, sistem care a făcut din corpul lor o bandă rulantă, golită de suflet, dorințe sau libertate de alegere.

avort

Pentru mine una, e clar de ce parte a baricadei stau. Și cum feminismul exacerbat e departe de viziunea mea despre viață, nu pot să nu îndrept nițel reflectorul spre partea uitată a ecuației, când vine vorba de avort: el, bărbatul.

Putem înălța cinci sute de pancarte cu libertatea de exprimare, cu liberul arbitru și așa mai departe, dacă bietul semănător de sămânță e lăsat în umbră. Da, nu e corpul lui, dar viața totuși îi aparține, la fel ca și femeii alături de care a simțit plăcerea zămislitoare de plozi.

Sărmanul specimen, dotat cu excrescență în zona pubiană, e dat deoparte, neavând nici cea mai mică influență asupra unei decizii care îi trasează viitorul profesional, afectiv și financiar.

Dacă filosoful existențialist Alex Velea a decretat că dragostea se face în minim doi, de ce hotărârea de a avorta sau nu se ia de unul singur? De una singură, mai bine zis. Nu, nu cred că pentru zece minute de plăcere un om trebuie să plătească o viață, fiind aspru pedepsit și de legile moralei pământești, atât de tristă în ignoranța ei. Din contră, cred că părerea lui ar trebui să conteze în aceeași măsură ca a mamei. În schimb, el nu e protejat nici de lege, nici de convențiile sociale.

Vreau să nu mai trăiesc într-o lume în care ne erijăm în făpturi deschise la minte, libere și frumoase sufletește, dar sfârșim prin a-i cenzura drepturile însăși ființei care ar trebui să reprezinte jumătate dintr-o decizie care îi poate ruina întreaga existență.

Nu putem aprinde o țigară în bar, pentru că încalcă dreptul nefumătorului, dar putem face un copil cu călcarea în picioare a libertății de alegere a bărbatului de lângă noi. La asta adăugăm și faptul că noua viață începe cu un start frânt. Practic, îl învățăm pe însăși sufletul pe care pretindem că-l salvăm că viața-i grea și lumea-i rea, vorba lui Guță, când am face naibii bine să-l lăsăm să afle de unul singur, ceva mai târziu.

 

 

ganduri

Nu toată lumea vrea Ferrari

20 aprilie 2016

Fotografiile cu genialul neurochirurg sprijinind bara de metrou au ajuns virale. La fel și alăturările imagistice cu popi în Ferrari, cocalari în Maserati, pipițe în Lamborghini etc. Ce nu vrea lumea să vadă sau măcar să conceapă este că nu toți oamenii își doresc același lucru. Fericirea nu locuiește în obiecte.

Pentru unii oameni, puțini la număr ce-i drept, împlinirea e dată de realizări din alt spectru, cel spiritual. Există obiecte, bunuri materiale care îți veselesc sufletul pentru o clipă, dar care te plictisesc în următoarea, lăsându-te avid după altele asemeni lor. Ajungi într-o alergare continuă către nicăieri, pentru a obține o bucurie asemeni nisipului care ți se scurge printre degete.

Pentru alți oameni, în schimb, există daruri sufletești pe care și le fac singuri, daruri care dăinuie o viață, daruri care îți aduc zâmbetul într-o zi ploioasă, ceva ce niciun alt obiect nu poate face.

Cum poate vreodată un Ferrari măcar să se compare cu salvarea unei vieți? Cum poate apăsarea unei accelerații care te bagă în scaun măcar să îndrăznească să se apropie de strângerea de mână a unui părinte căruia i-ai salvat copilul de la moarte?

Dacă e un lucru pe care să-l fi observat în toți anii ăștia e faptul că un om, cu cât e mai citit, cu cât e mai educat, cu cât e mai deștept la modul general, cu atât apreciază mai mult împlinirea sa spirituală. Desigur, multe genii provenite din familii excepționale pot fi jigodii, dar asta nu anulează impresia mea generală despre rasa umană.

Cât despre mine, rămâne cum am stabilit: un Mercedes decapotabil m-ar coafa de minune.

ganduri

Lacrimi de călău

16 noiembrie 2015

Câteodată durerea și șocul iau locul rațiunii. Am văzut multe păreri legate de atentatele din Paris. Opinia mea, la rece, e simplă și seamănă întrucâtva cu șahul. Niște nebuni, alături de niște cai albi au ucis, violat, torturat și schingiuit mii de pioni negri. Regele și regina negrilor și-au trimis nebunii, caii și turele să ucidă pioni albi, drept răzbunare.

sah mat

Pe cine judecăm aici? Regii și reginele care umplu de sânge tabla de șah pentru a câștiga. Ei stau frumos în jilțurile lor din fildeș, în timp ce toți pionii din lume se tem, se revoltă, își plâng morții, din ce în ce mai mulți.

E ca și cum te-ai duce peste om în casă, i-ai viola soția și copiii, i-ai fura banii, ai da foc căminului lor, dar te aștepți să-ți răspundă cu diplomație. Departe de mine gândul de a lua apărarea criminalilor de la Paris, însă când arunci o piatră în baltă, ea va face valuri.

Istoria ne arată că pionii mor mereu pentru bunăstarea regilor. Pleacă la luptă amăgiți de zeități nemiloase sau de patriotism crâncen și sfârșesc mereu în pământ sau crematoriu. Nu sunt vinovați refugiații, cum nu sunt vinovați francezii care își văd de serviciu și familie, cum nu sunt vinovați nici sirienii, irakienii etc. care nu fac altceva decât să-și ducă traiul lor modest de pioni simpli.

Câteodată însă, pionii pot da șah-mat, dacă sunt mulți și inteligenți. Asta e regula jocului către care ar trebui să ne îndreptăm. Sigur, e idealistă, utopică, greu de realizat, dar nu imposibil.

ganduri

De ce bărbații vor scorpii? Pentru că nici noi nu vrem momâi

29 octombrie 2015

S-au purtat discuții interminabile, s-au scris și cărți. Fiecare fată cuminte și tăcută cred că s-a întrebat la un moment dat de ce continuă să fie părăsită, ignorată, uitată ca pe o cârpă murdară pe calorifer. Fata asta pesemne că nu s-a uitat niciodată cu adevărat în oglindă. Nu și-a dat seama ce este și mai ales ce vrea.

bad-girl-horns-woman

Ce vor femeile? Pe cât e de simplă întrebarea, pe atât de ușor e răspunsul. Vor bărbați pe care să se poată baza, bărbați pe umărul cărora să poată plânge, bărbați care le încurajează, le susțin și bărbați care știu să-și impună punctul de vedere cu diplomație. Bărbați cu coaie, nu zoaie!

În relațiile mele adolescentine am cunoscut bărbatul momâie. Face tot ce îți dorești. Când întrebi unde să ieșiți, tu alegi de fiecare dată. Cu orice rochie îți stă bine. Prietenii tăi sunt cu toții niște drăguți. Ești superbă indiferent cum te-ai aranja. Îți curge puroi din ochi și te-ai tuns cu ciobul? Minunat, iubito!

Fetelor, nu confundați niciodată bărbatul momâie cu bărbatul iubitor. Bărbatul momâie se mulează ca o amibă pe orice femeie. Acneică, obeză, proastă cu crengi. Așa îi e felul. Ești vegană? Și el papă quinoa cu avocado zilnic! Ești manelistă? Are postere cu Salam de când se încălța cu fesul!

Orice om (aici includ și femeile, sâc!) cu capul pe umeri nu vrea să aibă alături o trestie care se îndoaie la orice adiere de vânt, un pește mort care merge încotro îl duce curentul. Și dacă secole întregi am fost învățați că femeile trebuie să fie supuse, umile, să zâmbească când le vine să te trântească la pământ, e cazul să ne oprim dracului.

Femeia care stă în genunchi și își înghite lacrimile de plictiseală în timp ce freacă cu sârg podeaua va merge mai devreme sau mai târziu la vecinul Vasile. Vasile mai poartă o discuție aprinsă, îi mai trage câte un pupic pe umăr, câte o palmă la fund. La fel, bărbatul cu o femeie momâie se va târâi într-un final la tanti Florica, pe care o va venera mai abitir, mânca-i-ar ochii ei de totem.

Deci, când vreți să urlați, urlați! Când aveți o părere pertinentă, țineți de ea! Cine vă iubește, va aprecia. Cine nu, să aibă momâia pe care o merită!

ganduri

Vezi, mamă, să nu-ți pună ceva în pahar!

26 octombrie 2015

Nu cred că există adolescent care să nu fi auzit treaba asta din gura părinților aproape de fiecare dată când s-a dus în club. Și ce ne-am zis noi, cei cu trupul de 20 și cu mintea de 5 ani? Neeeah, iar mă bat ăștia la cap. Băi, nu e chiar aberație, să știți. V-o spune o pățită.

pahar-whiskey

Aveam doar 18 ani, nicio grijă și nici prea mulți bani. Se face că am fost în banchetul de a doișpea la Mamaia, că pe atunci Bulgaria nu era în trend. La petrecerea organizată la hotel era totul foarte plictisitor. Aproape totul, dacă iau în considerare scălâmbăiala profilor, căci nu e nimic mai penibil decât să încerci să pari de altă vârstă, dându-te în stambă cu minorii care se prefac distrați. Dar asta-i altă discuție.

Ca să evadăm din plictiseala acelei seri, am plecat în club în Constanța cu câțiva amici și colegi. Acolo am dat iama în whiskey cu Red Bull. Ne-am distrat bine de tot, doar că eu un pic cam prea bine. Aveam o energie debordantă, eram neobosită. Orice piesă era mișto, orice om numai bun de pupat. Bun whiskey, nene! Și a venit momentul să ne întoarcem la hotel.

Am luat un taxi împreună cu câțiva prieteni și am urcat spre etajul unde aveam camera. Deodată, holul s-a întunecat și m-am trezit cuprinsă de o senzație de panică îngrozitoare. Am avut realmente senzația că cineva mă fugărește prin întuneric. A fost ca și cum vrea un nene să te violeze și mai afli și că e din Vaslui. Deci, ai belit-o! Imaginați-vă o blondă în straie de petrecere alergând de nebună pe holul hotelului. Cumva am nimerit camera, iar prietena mea, care rămăsese acolo, m-a făcut să mă curăț dând bobocilor ce e al lor și să mă bag la somn.

Tot ea, șmechera planetei, le-a spus colegilor care tot întrebau de mine, că n-am ajuns deloc în cameră. După chipurile lor panicate, ne-am cam prins că au avut o tentativă de joacă stupidă cu prafuri. Periculos joc, luând în considerare că aveam alcool la bord, nu apă plată, ca obișnuiții consumatori de metamfetamină. Pentru că the drug of choice (not my choice) a fost speed.

Nici până azi nu am aflat cine mi-a strecurat praful fericirii în pahar, dar un lucru vă spun clar: m-am căcat pe mine de frică! Așadar, mare grijă la prieteni și mai mare grijă la ce spun părinții. Veți ajunge la o vârstă când nu le veți mai condamna nici părerile, nici îndemnurile. Oricât de tare vă strâmbați acum și oricât de paranoici i-ați vedea, vine un moment în viață când le veți  da dreptate. Nu mai bine le-o dați de pe acum?

ganduri romanisme

Să-ți fie rușine, popo!

11 noiembrie 2014

Cuvântul preot are o semnificație profundă pentru mine. Așadar, nu-l pot trânti pur și simplu lângă orice grămadă de fecale. Toată tevatura de zilele astea, toate slujbele cu iz electoral de putrefacție, toate acatistele spurcate, toată șpaga înghițită cu sârg de tine, popo, totul îi îndepărtează de biserică până și pe cei mai naivi și sufletiști dintre creștini.

Când eram prin liceu am petrecut un weekend, alături de două prietene, într-o superbă mănăstire din județul Galați, Buciumeni mai exact. Am mai scris că nu-s o fire evlavioasă, nu mă dau rugăciunile afară din casă. Eh, acolo am simțit pentru singura dată o stare de infinită relaxare, mulțumire simplă, fără fasoane. Simple munci precum curățarea nucilor alături de maici, pregătirea mesei, toate m-au adus mai aproape de latura mea spirituală. Acolo mi-am dat seama că fericirea se cuibărește undeva în interior, materialitatea existenței în sine fiind aproape irelevantă. Acolo am întâlnit oameni cu reală vocație. Și nu s-a văzut, s-a simțit. Chiar și de o păcătoasă de 16 ani ca mine, cu mintea la țigări, băieți și chiul, care s-a dus acolo pentru haleul din altă lume și s-a întors schimbată.

Contrastul între experiența realmente înălțătoarede atunci și scârba care mă învăluie când văd aceste bube de puroi în sutană care dau cu busuiocul după cum cântă carnetul de cecuri e de nedescris.

Tu, popo, îți faci castel precum boierii de odinioară, doar că-n loc de turn ai cruce.

Tu, popo, întinzi mâna hulpav după orice mărunțiș, înșfăcându-l de la mîini tremurânde, pătate de vârstă și de apropierea inevitabilă de moarte.

Tu, popo, calci pe cadavre, reciți legile sfinte ca un poet de curte,pentru a le călca în picioare la prima campanie electorală.

Tu, popo, aștepți nunți și botezuri pentru rata de la Range Rover. Îmi amintesc și acum cum te cuibăreai pe scaunul tău aurit în așteptarea șpăgii de la un naș nepregătit pentru costurile reale ale unui simplu botez.

Să-ți fie rușine, popo, pentru mizeria în care te scalzi, pentru speranțele vândute pe sute de lei, pentru căderea în genunchi în fața zeului Ban. Generațiile de ieri încă te venerează, te cred, îți sorb orice cuvânt fals cu lacrimi în ochi. Îți sărută mâna cu emoție și văd în tine chipul mântuitorului lor. Generația de mâine nu te va ierta, popo. Niciodată!