De fiecare dată când legea tinde să fie abuzivă, când avem proteste, când ne cresc prețurile, când găsim gunoaie aruncate pe stradă, ne îndreptăm cu furie spre ceea ce numim, plini de elitism, paraziți sociali.
Ei sunt de vină, fără îndoială, pentru toate relele din țară. E al naibii de ușor să-l consideri prost/lache flaușat pe cel de lângă. Te face să te simți bine. Inteligent, puternic. Te-ai descurcat în viață. El nu. Un vierme pe care îl târâi după tine, care-ți mușcă nemilos din salariu, care întotdeauna alege greșit liderii. Îl disprețuiești, te scârbește, îl scuipi între ochii bovini de fiecare dată când conducătorii tăi au mai făcut o boacănă. De fiecare dată când n-ai primit mărirea de salariu. De fiecare dată când ți se strică mașina, gropile sunt din cauza lui.
Hai să facem împreună un exercițiu de imaginație (nu de imagine, vorba unei cerebral destinse doamne). Să trecem puțin prin viața unui parazit social așa, sub formă de monolog corect gramatical(pot doar să sper):
“Eu sunt Matei. M-am născut într-un sat de munte, într-o casă de lut cu două camere. Tata- iubește țuica de când mă știu. Mama- când la prășit, când la cerut prin sat, când ruptă de șale după o bătaie zdravănă. Am cinci frați și o soră. Unii mai mici, alții mai mari. Am 7 ani și sunt așa, pe la mijloc. Nici mic, nici mare. Nici isteț, da’ nici prost.
Nopțile de iarnă sunt cele mai grele.N-avem lemne în fiecare zi, dar ne mai încălzim unii cu alții, plus că ne-a dat primarul vreo două pături. Om bun primarul nostru. Mama zice că dacă nu era el, n-aveam nici bani pentru cartofii cu ceapă din fiecare zi.
Odată, țin minte că ne-a chemat nea primarul la mici cu muștar. M-a mângâiat pe spate și-a zis că-s băiat bun. A fost cea mai fericită zi din viața mea. În câte o seară, când mă doare stomacul de foame, mă gândesc cu drag la ziua aia.
La școală nu prea-mi place. I-am zis doamnei învățătoare că vreau să fac forme din lemnul din pădure. I-am arătat o cizmă făcută de mine din câteva surcele. A râs așa de tare… Nu știu de ce, că mama a zis că-i frumoasă, că n-o pune pe foc iarna asta. Doamna a spus că mori de foame cu asta. Să-nvăț să dau cu sapa ca mama sau să merg cu oile. Asta menire pentru un băiat voinic, nu prostii. Școala nu te-ajută la nimic, așa mi-a zis și mama. Soră-mea, cea mai mare dintre noi, a terminat opt clase și spală la fund doi puradei. La ce bun?
Săptămâna trecută am mers la dispensarul din sat. M-a prins o răceală de la frigul din casă. Domnu’doctor a zis că nu-i bai, îmi trece. De unde bani de pastile? I-am zis lui tata c-aș vrea pastile. După ce m-a bătut bine cu cureaua, mi-a dat o țuică, fiartă pe plită. Așa m-am încălzit…. Cred că a fost a doua cea mai fericită zi din viața mea. Mai stau în câte-o seară pe prispă și mai iau o gură de țuică. Atât îți trebe’ în viață: un primar bun la inimă și-o țuică aprigă”
E, cum e? Oare ce urmează pentru Matei? Un MBA? Un post de web designer, avocat, medic sau poate de digital nomad? Citybreak-uri prin Europa? Risotto cu trufe? Șampanie la LOFT? Revelion în Dubai? Poate un bilet la UNTOLD sau la TIFF?
Cum îi putem, omenește posibil, cere lui Matei să aleagă varianta mai bună? Cum îi putem cere lui Matei să aibă noțiuni de economie, fiscalitate, repere morale, coloană vertebrală, adaptare la tehnologie și inovație? Sau poate noțiuni elementare de matematică sau limba română?
Putem să vedem cum ajungem la rădăcină, să o scoatem și să plantăm ceva mai bun în loc. E nevoie de timp. Zeci de ani. Mii de Matei scoși de acolo cu răbdare și empatie. Dar ceva super șmecher putem face chiar de azi: să ne oprim din a-i judeca!
7 Comments
Ori, mai putem adopta! Nu e cazul acestui Matei, dar sunt destui alti Mateuti care asteapta sa fie adoptati si spera la o viata cu „noțiuni de economie, fiscalitate, repere morale, coloană vertebrală, adaptare la tehnologie și inovație, poate noțiuni elementare de matematică sau limba română”.
Felicitari pentru articol!
Prea puțini eligibili pentru adopție și mult prea stufoasă procedura de aprobare. I-aș recomanda oricui să facă un drum prin satele românești. Măcar câteodată putem ajuta.
Foarte adevarat, empatia si altruismul salveaza vieti. Orice gest cat de mic, poate bucura un suflet si il poate ajuta sa vada luminita. Cat despre adoptie, adevarat, este greoaie procedura dar mult mai simplificata in ultimii 2 ani. Eu si sotul meu ne aflam in proces de adoptie si nimic nu este imposibil 🙂 !
Mult succes vă doresc! Felicitări pentru decizie 🙂
Nu am inteles un lucru. Ati spus sa facem un exercitiu de imaginatie si sa vedem un monolog al unui parazit social . Si apoi începeți cu monologul lui Matei. Care este de fapt copilul parazitului.
Nu avem nimic cu bietii copii care se nasc în astfel de familii. Dar stiti cat de greu este cand, intr o familie ambii părinți muncesc si plătesc taxe si impozite ( din care mică parte ajunge si la asistatii social ) si copilul cere un lucru banal pe care nu îl poti cumpara . Si apoi vezi vecinul, care primește ajutor social, masa gratuită la cantina socială, alocații complementare si cine stie ce alte ajutoare , cum se îmbată crita pe banii tai. Acesta este motivul pt care suntem supărați pe aceasta categorie socială. Pt ca marea majoritate asta sunt :paraziti. Cunosc câteva cazuri si intr-adevar sunt una dintre persoanele care nu sunt de acord cu acest tip de ajutor. Copiii lor pot fi ajutati in alt fel, mai ales prin institutiile de invatamant , prin infiintarea orelor de after- school. Dar in nici un caz nu îl ajutam pe Matei prin acordarea de ajutoare sociale unor paraziti ( Imi asum termenul) fie ei si părinți. Cum credeti ca acei copii pot fi scoși din acel mediu , cand de fapt multi ajung pe lume tocmai pt facilitatile pe care le primesc părinții de pe urma lor ?
Nicio clipă nu am susținut aceste ajutoare sociale, ci am cerut un dram de înțelegere pentru ei și în același timp o modalitate de a soluționa problema asta. O modalitate reală, asemeni celor enumerate mai sus de tine. A le da bani de țuică părinților nu e nicidecum o soluție, total de acord!
[…] O zi din viața lui Matei, copil de parazit social; […]