romanisme

Adevărata Românie

27 mai 2014

Probabil că acum stai la birou. Ai un job ok, un salariu decent, îți plătești taxele fără întârzieri, pleci în weekend la munte sau la mare. Prietenii tăi sunt asemeni ție, aveți discuții interesante la fiecare ieșire la restaurant sau la cafeneaua abia deschisă din oraș. Ți se pare că treaba merge ok, e loc și de mai bine, desigur. Mai dai cu mașina într-o groapă, te enervezi pe funcționarii incompetenți și aroganți de la vreo instituție, ți se mai cere o șpagă mascată în cadou la școală la copii, de-astea. Parcă treaba nu e chiar nașpa, totuși.

Ei bine, realitatea e alta. Tu ești mic, mic de tot. Tu și cei ca tine nu reprezentați decât un fir de grâu într-un lan de neghină. Adevărata Românie e în sate, la crâșmă sau la TV. Adevărata Românie e alcoolică, săracă, needucată și veșnic cu mâna întinsă. E prea aburită de alcool și prea înfometată ca să vadă unde a ajuns. E prea leneșă să-i pese. Adevărata Românie e Cenușăreasa resemnată, la care prințul nu ajunge niciodată, ci doar îi promite că vine. Iubită peste tot și lăsată, apoi luată din nou, ciclic, la câțiva ani distanță.

Pentru că la alegerile locale bunica a votat cu cine nu trebuia, i-a fost luat ajutorul de handicap de câteva milioane, în condițiile în care cu boala ei de inimă nu poate face mai nimic. Bunica cealaltă e imobilizată  la pat, dar a avut parte de toată grija și atenția primăriei. Imparțialii reprezentanți ai statului i-au luat gingaș mâna ridată într-a lor și au pus ștampila unde trebuie.

“Las’că nu știi tu ce vrei, mamaie. Dacă vrei pensie, ștampilează trandafirii, altfel nu îți dă primarul banii”

Alte povestiri din sat de la mamaia spun că odată cu încheierea oficială a voturilor, urna s-a umplut brusc cu buletinele rămase goale. Cică le băgau cu pumnii, că așa era ordinul de sus.

Cam asta se întâmplă pe la noi. Cei care mai au impresia că ar conta voturile celor cu ceva carte sunt cel puțin naivi.

Și nu pot să nu mă gândesc la primii ani de educație românească și la o zi anume în care am venit cu poezia tocită aprig la grădiniță. Cu mintea mea copilăroasă am întrebat ce înseamnă versurile alea, ce vrea să spună ăla de-a scris-o?

“Las că nu trebuie să știi tu, dacă ai învățat-o e perfect! Trebuie să iasă bine serbarea”

Mă rog, ceva de genul ăsta. Și-așa am turuit “La petite Julie”, doar ca să aflu peste ani că era vorba de mine, da’eu nu trebuia să știu.  Chintesența mizeriei în care ne aflăm.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Alexandra 17 iunie 2014 at 12:55

    Iulia sunt complet de acord cu tine! 🙂

    • Reply Iulia 17 iunie 2014 at 14:33

      Păi, dacă am mereu dreptate… :))

    Leave a Reply