fericire ganduri

De ce discoteca era mişto, iar clubul e naşpa

24 noiembrie 2012

Cu riscul asumat de a părea o hodoroagă, tare mi-e dor de discotecile de altă dată. Noi ăştia de peste 20 de ani, ajunşi pe la sfertul vieţii, ştim cum era pe vremea aia, când eram prea puţin copţi şi când ginul tonic era cool.

Săptămâna trecută am făcut ceva tare fain, am mers la disco în Moineşti. Da bre, discotecă. E cu aruncat de pahare şi sticle, ciomăgeli şi alte din-astea. Şi cum se poate numi o discotecă dintr-un fost oraş vedetă al petrolului şi a gazelor? Găzărie, evident! Singurul lucru care nu semăna cu discotecile de odinioară era muzica, un house digerabil, pe alocuri chiar plăcut.

Marele dezavantaj al adolescenţilor de astăzi e lipsa “bluzului”. Mai ţineţi minte momentele alea când începea în forţă “Take my breath away” şi când ringul se golea în aşteptarea perechilor în curs de formare? Când erai pişcat după nişte pahare de Angelli Cherry, iar mâinile puse de după gât coborau lin înspre partea inferioară a corpului partenerului, totul culminând la refren? Uof, mari emoţii mai erau,dar întunericul acoperea şi jena şi roşeala din obraji.

O altă amintire o roade teribil pe moaşa Iulia, faptul că se dansa, băi nene. Dat din mâini, picioare, dos, cap şi toate extremităţile politically correct din punct de vedere anatomic. Trendul de club de fiţe este să apuci cu delicateţe (şi cu degeţelul mic ridicat) un pahar de whisky cu Red Bull sau un long drink cu nume de tărâm îndepărtat sau de copulaţie în nisip. După ce ai făcut asta, e imperios necesar să te crăcănezi, să ridici vârful nasului spre nori şi să te bâţâi stânga-dreapta pe tot parcursul şlagărului. Şi dacă ai condimentat totul cu un oftat de scârbă faţă de univers şi cei din jur, se poate posta pe Facebook că ai avut o seară reuşită.

Apropo de Facebook, aţi observat cum petrecem mai mult timp făcând poze în care să ne dăm mari cu locurile prin care ne bâţâim şi uităm să ne mai simţim şi bine? Am ajuns în punctul în care un LIKE nesincer, apăsat cu o faţă fără urmă de emoţie, valorează mai mult decât un zâmbet ştrengar în colţul gurii, scăpat din greşeală.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply toma daniela 24 noiembrie 2012 at 10:57

    sunt total de acord cu tine…nu mi vine sa cred ca tot ceea ce eu spun mereu…gasesc scris aici..poate cu alte cuvinte..esenta este aceeasi…noi stiam(si stim)sa ne distram frate…veneam acasa cu pantofii in mana…ma dureau talpile de parca m ar fi batut cineva cu un fier incins…acum dak nu sunt oleak beti nu se ridica de la masa…trist totusi!cat despre „bluz” asa cum il numesti tu…lipseste cu desavarsire..si acum ma trec niste fiori pe sira spinarii cand ma gandesc..insa copiii si adolescentii din ziua de azi nu i vor cunoaste niciodata!imi pare rau ca am ajuns sa spun si eu ca pe vremea mea….era altfel..si poate ca,cu timpul se vor oficializa casatorii on line…cine stie..la cum evoluam nu ar fi nimic de mirare!eu am incetat sa mai sper ca vor simti si ei emotii le noastre la prima intalnire sau prima strangere de mana..primul sarut sincer sau prima plimbare singuri pe inserat!ma cuprind niste emotii teribile cand ma gandesc..emotii pe care ei din pacate nu stiu dak le vor cunoaste in adevaratul lor sens!

  • Reply Iulia 24 noiembrie 2012 at 10:59

    Da, e putin trist. Si aia mai mici, in loc sa se joace in spatele blocului, isi dau buzz pe messenger si se intalnesc pe hol sa faca schimb de CD-uri, pentru ca mai apoi fiecare sa plece la computerul lui.

  • Reply ex silentio 24 noiembrie 2012 at 19:12

    Da, cel mai mult așteptam bluzul… stăteam și până dimineața să mai prind unul. Dădeau nesimțiții ăia maxim două sau trei pe seară 🙂

  • Reply Temătoru Nicu 21 decembrie 2012 at 17:29

    Mersul în club nu mai are scopul primordial. Cele mai tari emoții sunt date de faptul de a fi văzut acolo. De socializare nici nu mai vorbim. Pentru adolescenții de astăzi este suficient să afle cum se intitulează fata pe feisbuc.

  • Dă-i un răspuns lui ex silentio Cancel Reply