aberatii de-ale mele

A început Twitteriştii au talent! The caşfight is on!

26 martie 2011

Later edit: And the winner is @anca_duma, care va gusta caşul diseara! Felicitări marii câştigătoare!

Cum şedeam eu aşa într-o seară pe Twitter, uitându-mă tâmp la “Românii au talent” şi urmărind între timp popularul Haştag cu acelaşi nume, o idee mi-a străpuns creieraşul, şi-aşa obosit de simplul fapt că există. Dacă toţi păcălicii pot, twitteriştii de ce să nu poată, bre? Aşa ca am dat naştere la #twitteriştiiautalent, iar înscrierile n-au întârziat să apară. De fapt au întârziat, din cauza lipsei mele de popularitate, dar după stresarea şi spamarea multora, am adunat cei 10 concurenţi, aleşi pe sprânceană.(Pe naiba, i-am trecut pe toţi cei care s-au înscris).

Aşadar, a rămas să vă prezint lista celor mai talentaţi twitterişti. Garantat, vă vor da pe spate!

1)Pe locul I în concurs, @blogatu cu ultra-popularul său blog . Talentul său nu e lupta neobosită împotriva prostiei sau modestia exacerbată, aşa cum aţi fi crezut, ci abilitatea nemaiîntâlnită de a da RT!!!

2)Cu numărul doi în ordinea înscrierii, îl avem pe @AdrianEugen , acest critic desăvârşit al twittosferei. Baftă duuude!!

3)La categoria frumuseţe, talentul competiţiei îi revine lui @Jteph pe care îl găsiţi şi aici . Mânca-l-ar mama de delicat…

4)Nu se putea fără cântăreţi, aşa că în cursă a intrat @RalucAlexa Cu toate astea, avem nevoie de un video, ceva :))

5)Oameni buni atraşi de cultură, pasionaţi de poezie, aveţi un reprezentant în persoana lui @paul_tita, pe care îl găsiţi şi aici . Foaie verde pui de urs, Paul Tita s-a ajuns!

6)Un super talent are şi @RFboris, talentul pur ca prima zăpadă a iernii. Atât! E mare lucru să ai talentul de a fi talentat, nu?

7)Pe locul 7 îl avem pe @SorinGrumazescu, care mai scrie şi aici. El e opusul concurentului anterior, având talentul de a nu avea niciun talent. Ce ziceţi de asta, ha?

8)Un super talent are şi @cc696 care mai scrie pe aici. Şi acum ţineţi-vă bine! E cea mai tare la mimat orgasme!! La fel ca mai sus, aşteptăm dovezi! E cu “Ooooh” sau cu “Aaaah” ?

9.Urmează @OanaEssy, autoare aici . Ei, aici avem o multitalentată. Ca şi la fotbal, se pricepe să învârtă capul bărbaţilor pe degetul mic. Aş fi pus eu o întrebare kinky şi total lipsită de haz, dar mă abţin.

10.Şiii, pe ultima sută de metri o avem pe @anca_duma pe care o găsiţi şi aici. Anca face cel mai bun pui cu mango şi curry, cântă şi râde. Câte talente să mai încapă într-o fată?

Acum că i-aţi cunoscut pe nominalizaţi, treceţi la vot. Aveţi poll în dreapta! Premiul, un caş afumat de la bunică-mea! La luptă!!! Aveţi o săptămână la dispoziţie să votaţi, până la finală! Acum e momentul să vă folosiţi pilele!

You Might Also Like

14 Comments

  • Reply PATRICKdan 26 martie 2011 at 9:03

    mno, cum il stiu pe pretenarul liberal Marius, aka @Blogatu, io pe el il votez 🙂

  • Reply iulia 26 martie 2011 at 9:05

    @Patrickdan- Asa sunteti voi asta cu politica, numai cu aranjamente :))

  • Reply Pavel 26 martie 2011 at 11:52

    Io zic că @Stmurgeanu e tata tuturor RT-iștilor și @Chinezu e cam tata tuturor twitteriștilor. Tre modificat și mărit topul 😀

  • Reply iulia 26 martie 2011 at 12:34

    @Pavel- Ce sa fac, daca nu s-au inscris? :))

  • Reply Oana 26 martie 2011 at 16:23

    La ora la care scriu comentariul asta, sunt la egalitate cu Blogatu. Deci in talente sa ne batem ,zic! :))

  • Reply toonice 26 martie 2011 at 16:57

    Te-as vota, dar nu am gustat puiul tau si nici nu te-am auzit cantand 🙁

    @andi0k

  • Reply căpcă1 27 martie 2011 at 6:49

    normal c-am votat-o pe Oana…o am in blog roll de multa vreme!
    PS Oana,Iulia nu o sa-ti dea nici un cas ! mie mi-a promis, long time ago, ca ma invita la o portie de varza cu carne, gatita de ea…ete sanchi !cum n-ai vazut tu Fukushima stinsa asa n-am vazut io mancarea !
    de-aia-ti zic, n-o sa faci nici o branza iesind pe primul loc !:P

    Iulia, nu ma injura de mama, e moarta!> si tata la fel !
    de fapt, nu ma injura,…las-o pe nevasta-mea ! 🙂

  • Reply iulia 27 martie 2011 at 7:46

    @Oana- Esti pe primul loc clar! Chiar ca pe blogatu l-a lovit ghinionul :))

    @toonice- Si eu am zis ca erau binevenite niste dovezi 🙂

    @capca1- Bueeei,cum poti sa zici asa ceva? Eu tot astept blogmeetul de la munte 😀

  • Reply Oana 27 martie 2011 at 11:36

    @Capca1 Multumesc pt sustinere! 😛
    @Iulia, nu poti sa-mi faci o favoare si schimbi acolo putin textul? :)) In loc de "După ce că joacă fotbal" sa scrii "Ca si la fotbal", ca-mi zic astia "diva fotbalista" pe twitter si disper. :)) In plus, eu am facut un joc de cuvinte atunci cand m-am inscris – era vorba de o analogie, nu de o certitudine. 😀 Merci.

  • Reply Neydamn 27 martie 2011 at 11:45

    Hai ca nu se poate sa iasa si aici pe locu 3 Blogatu, asa ca votez Blogatu ca doar este colegul meu 😛

    Si hai ca il ajut sa castige ca la ce sunt prietenii nu 😛 hehehhe

  • Reply iulia 27 martie 2011 at 13:28

    @Oana- Gata, am modificat, intelesesem eu gresit, mi-am dat seama mai tarziu. Dar la vot ramane asa 😀

  • Reply căpcă1 28 martie 2011 at 16:26

    alooo, baietii de votati ! buei, nu mai fiti misogini, tot votati alti baieti!!! votati si voi o fata, ca asa e frumos! votati-o pe Oana ! :)are cele mai multe sanse, matematic vorbind, ca vaz ca ea sta cel mai bine dintre fete !
    fiti convinsi ca, daca premiul era o tzuica de la bunica Iuliei, ma-nscriam si io…asa, lasam casul afumat fetelor….recte Oanei !!! hai , buei, am pus pariu !

  • Reply Oana 28 martie 2011 at 17:20

    @capca1: o sa beau o tuica in seara asta pt tine. :))

  • Reply Jteph 3 aprilie 2011 at 9:14

    Dacă nu intram pe zelist nu dădeam de post-ul acesta. Hai că mi-am început bine duminica 🙂
    Semnat: Delicatu`

  • Leave a Reply