Furtişag, mândria ţării

De când am început să merg zilnic cu metroul, pot să spun că am avut parte de cele mai interesante conversaţii de până acum. Pe prima poziţie şade cu mândrie o tanti pe la vreo 30 de ani, care a împărţit cu gingăşie din povestirile familiei ei, dar mai ales ne-a învăţat pe toţi cei din staţie o lecţie despre respect şi iubire de mamă, bineînţeles rostită cu voce tare, să audă şi cei de sus (nu ăia morţi sau îngerii, ci ăia de la suprafaţă). Şi acum, citez din memorie fragmente din mărturia cutremurătoare, care m-a impresionat până la lacrimi, a mândruţei de o onestitate rară:

“Fatăăăăăăă!!!! Maică-mea a fost cea mai tare! A furat, frateeee, de nu s-a mai văzut! Cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea a fost când lucra în confecţii şi venea acasă cu saci de cârpe, din care făcea fuste, rochii, de toate şi apoi le vindea. Aveam de-a bani… Prea tare, ce să mai! Cum am dus-o aunci… Acuma nu mai e nimic de făcut, ne iau ăştia tot, stau ca vulturii cu ochii pe tine, facem decât foamea, dreacu’ . Frate, ce bine mai era…”

Şi aşa cum cu gingăşie şi-a început monologul de preaslăvire a uneia dintre cele mai vechi meserii româneşti, presărat cu solide cunoştinţe politice şi socio-economice, la fel de repede s-au închis uşile, răpind încă un om tremurând înfiorat la amintirea vremurilor bune în care “ce-i în mână nu-i minciună, faci un ban şi eşti regină/ Şi în cartier măi frate, ai decât seninătate”

P.S.- Îmi cer scuze pentru ritmul de melc în care postez în ultima perioadă, dar sper să înţelegeţi un om care în mai puţin de două luni de zile a stat în trei locuri diferite, cu acces limitat la internet. Îmi revin eu 🙂

Foto: inkcinct.com.au