fericire

Vreau să fiu ca bunicul meu!

5 octombrie 2010

Ştiu că unii dintre noi avem anumite modele în viaţă. Poate afacerişti de succes, vedete siliconate, actori, cântăreţi. Pentru mine, modelul suprem în viaţă e bunicul meu. Nu e bogat, nu a făcut decât patru clase, nu a avut o viaţă plină de împliniri în accepţiunea generală, dar zâmbetul pe care îl poartă pe buze e nepreţuit.

Fiecare zi a lui începe cu speranţă, cu o glumă, cu fericire în stare pură. Acea fericire nealterată de dorinţe “pământeşti” precum banii şi obiectele care în fapt nu valorează nimic. A ştiut să ia viaţa ca atare, necazurilor le-a râs în nas, oricât au fost de mari. Niciodată nu a aşteptat să-i dea alţii, ci a muncit pe rupte pentru fiecare bănuţ. Peste tot şi-a făcut prieteni care nu l-au uitat niciodată. Ba mai mult, toată lumea din sat îl îndrăgeşte, pentru că de fiecare dată a ajutat fără să întrebe de ce. Dacă au făcut şi alţii acelaşi lucru pentru el când a avut nevoie? Evident că nu, dar asta nu l-a descurajat defel.

Am mai povestit aici cum, atunci când i-a luat foc casa, el ajuta pe altcineva şi când cei de la ştiri, avizi de lacrimi, l-au întrebat cum se simte, le-a zis senin că face alta. Asta după 40 de ani de muncă la ceva ce s-a mistuit în cinci minute. Şi acum, la peste 70 de ani, se caţără pe biserici să migălească la şindrilă fără să crâcnească sau merge kilometri întregi pe dealuri la muncă. Totul cu zâmbetul pe buze şi cu un păr negru ca noaptea.

Dacă-l întrebi ce mai face, răspunde şugubăţ că se ceartă cu baba, ca de obicei. Ei, uite-aşa vreau să fiu şi eu! Să pot să o iau de la capăt fără teamă, să mă tăvălesc de râs în faţa necazurilor, să nu mai văd mereu partea urâtă a lucrurilor, a societăţii ăsteia în care ne scăldăm fără vrerea noastră. Acum , mai mult ca oricând, avem nevoie de modele de genul ăsta, oameni care să ne arate că se poate trece peste orice fără drame, fără lacrimi. Ei îi zice simplu “Lupta cu viaţa”.

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply freeseodesign 5 octombrie 2010 at 7:38

    Un simplu zambet, o vorba buna, implicare si spijin – de regula sunt mai scumpe ca orice ban …

  • Reply mitrut stanoiu 5 octombrie 2010 at 8:17

    Si eu am un astfel de model in cazul bunicului meu. Din pacate nu in viata, dar prezent in mintea mea.

    Tocmai la acea filozofie de viata, la simplitatea data de bunul simt si la invataturile a doar 4 clase trebuie uneori sa ne intoarcem.

    Bine scrise randurile de mai sus !

  • Reply iulia 5 octombrie 2010 at 8:24

    @freseeodesign- Si eu sunt de aceeasi parere. Fara asa ceva, nici banii nu au rost. Stiu prea multe cazuri in care oamenii sunt plini de bunuri pe care nici nu le folosesc.

    @Mitrut stanoiu- Iti multumesc pentru aprecieri! Lumea ar fi perfecta daca lucrurile ar sta cum spunem noi, dar din pacate exemple de genul asta sunt din ce in ce mai rare. In schimb, "beneficiem" de niste modele putin spus dezagreabile.

  • Reply Serginho 5 octombrie 2010 at 12:40

    Bunicul tau pare a se asemana cu al meu (Dumnezeu sa-l ierte)… a lasat peste tot loc de buna ziua si respect, fapt ce i-a deschis multe usi si toti il vorbeau de bine. La fel de zambaret era si el si de bine dispus si in acelasi timp muncitor si iubitor.

  • Reply căpcă1 5 octombrie 2010 at 15:50

    fata, io chiar sunt ca bunicul meu, recte, ma rad in cap, ca si el. acuma e drept, nu stiu daca el a purtat vreodata cercel, ca io port, si el a murit in 1963, adica inainte de a ma naste io , so, nu l-am vazut!
    fara gluma, varsta iti o da o intelepciune a vietii…iti dai seama ca viata e importanta asa cum vine ea,… tot ceea ce pe noi, cei de varsta asta, mai tanara, ne agita, ne da dureri de cap, sunt , de fapt, mari nimicuri, vorba unei prietene din blogosfera ,care are blog cu numele asta…nimicuri

  • Reply Pavel 5 octombrie 2010 at 16:23

    Eu îl am ca exemplu pe tata. Deși are 65 de ani omul acesta lucrează pe șantier, nu stă o zi acasă doar pentru a aduce un ban în casă și să nu aibă motive să se plângă din cauza banilor.

    Ne întâmpniă tot timpul cu acea încredere că în viață poți reuși, de mă întreb de multe ori de ce suntem așa diferiți.

  • Reply iulia 6 octombrie 2010 at 6:06

    @Serginho- Sa stii ca oameni ca bunicii nostri sunt rari. Normal, cred ca fiecare isi aduce aminte cu placere de bunici, dar parca persoanele care impart numai zambete sunt din ce in ce mai greu de intalnit.

    @capca1- Ce sa zic, el a fost asa dintotdeauna, inca de tanar. Sa ma tund si eu scurt? :))

    @Pavel- Mda, eu de la mama am tendintele astea pesimiste si "calitatea" de a face dintr-o ploaie furtuna. Tare mi-as dori sa nu mai fiu asa prapastioasa si sa nu-mi mai pese de toate prostiile.

  • Reply danbrasov 6 octombrie 2010 at 8:33

    Bravo Iulia, jos palaria! Bunicul tau chiar este un exemplu de urmat si totodata imi aduce aminte de bunica-mea (pe bunicu` nu l-am apucat) care nu statea locului nici macar o clipa, dar nici nu se plangea de nimic. A fost o femeie extraordinara si cu siguranta as da-o ca exemplu peste tot.

  • Reply iulia 7 octombrie 2010 at 6:38

    @danbrasov- Si culmea, te-ai fi asteptat ca in acele vremuri oamenii sa fie mai tristi, avand in vedere cat de greu traiau unii dintre ei, cel putin bunicii din partea mamei.

  • Reply Delia 9 octombrie 2010 at 9:50

    Eu vreau sa fiu ca tatal meu. El e modelul meu in viata. A pornit de la 0, si a ajuns sa aiba tot ce-si doreste, oricand, oricum, oriunde.

  • Dă-i un răspuns lui iulia Cancel Reply