Lorelei- Ionel Teodoreanu

Eh, ce sa zic? Inca o carte citita prea tarziu, exact ca in cazul Panzei de paianjen. De ce nu am citit „Lorelei” la vremea ei? Pentru ca ai mei m-au batut atat de tare la cap cu „La Medeleni”, din care am citit doar doua volume cu cea mai mare scarba, incat nu am mai vrut sa aud de Ionel Teodoreanu in veci. De fapt, niciodata nu am fost fascinata de romanele de dragoste, pline de lirism, de flori, de tandrete. Totusi, nu pot sa neg ca „Lorelei” mi-a placut, din simplul motiv ca a reusit sa ma faca sa zambesc, sa visez si mai ales, sa-mi fie dor de copilarie. Partea care mi-a placut cel mai mult din roman a fost cea in care Gabriela si Luli au fost in vacanta la Barlad, pentru ca m-am ragasit in ambele personaje in egala masura si mi-am amintit cum obisnuiam si eu sa scriu cate doua-trei versuri pe foi pe care le aruncam in doar cateva zile. Din a doua parte a romanului, lucrurile au inceput sa-mi displaca. Pur si simplu am avut impresia ca personajele au fost insuficient conturate, ca metaforele si celelalte figuri de stil aproape ca au luat locul protagonistilor, actiunea fiind mult diluata. Nici moartea lui Luli nu mi s-a parut ca a venit intr-un moment potrivit, in sensul ca a parut introdusa doar pentru a se potrivi cu un destin pe care l-as fi putut ghici inca din momentul aparitiei primelor scrisori semnate Lorelei. La fel si plecarea subita a lui Nathan, un personaj de altfel destul de interesant. Aceasta rupere brusca a firului narativ a fost poate cea mai mare dezamagire pe care mi-a provocat-o autorul. Ce nu ii poate nega nimeni lui Teodoreanu este abilitatea extraordinara de a incastra poezia in destinul protagonistilor, abilitate care il defineste si il separa de alti autori. Ca tocmai acest lucru face ca „Lorelei” sa placa sau nu, este o decizie pe care acesta si-a asumat-o din start.

Citate:

„Fiindca indragostirile subite se nasc din lipsa de contact cu subconstientul. Pentru majoritatea oamenilor, subconstientul e o absenta miraculoasa, ca si Dumnezeu; cand apare, cand izbucneste, mai exact e splendoarea unei manii sau fatalitatea unei porunci care depaseste puterea mintii si energia vointei. Mintea cade in genunchi si se taraste, infricosata si supusa. Si oarba”

„Daca femeile ar fi mute, barbatii ar fi mult mai nenorociti. Scapati de permanenta unei limbutii, n-ar avea decat beneficiul superficial comod al acestei taceri”