Ce e de facut?

E cat se poate de clar ca valurile nemultumirii populatiei au ajuns la cote de tsunami in aceasta perioada. Cred ca mai toti ne aflam in aceeasi oala, cea a lipsei de bani, a unei vieti duse intre avans si lichidare, intrebandu-ne ce sa facem mai departe. Cred ca nimeni nu si-a dorit in copilarie sa aiba o viata care se scurge intre birou si pat, o viata in care timpul trece aproape imperceptibil. In mod sigur, orele pierdute ne vor lovi mai tarziu cu o sete nestavilita, improscand cu amaraciune si pareri de rau. Cu cat incerci sa intelegi mai mult fenomenul, cu cat te intrebi mai des de ce, cu atat parca te arunci mai mult in bratele nebuniei si depresiei. Este suficient sa arunci o privire asupra ruinelor turismului de altadata, asupra craterelor de pe strazi si o ocheada in portofelul in care parca simti briza austrului, sau poate a „austerului”. Degeaba incerc sa ma afund in povesti minunate care nu-mi apartin din carti, daca atunci cand iau o pauza si aprind televizorul vad tarfe, circ ieftin si saracie. Si mai trist e ca, in ciuda traiului la limita subzistentei, prejudecatile si intoleranta isi fac loc fara probleme si fara menajamente, stricand si ultimul loc curat care ne-a mai ramas, sufletul. E o lume gri, trista, care-si plange de mila prin orice gest, orice protest la care, inca din momentul in care ridici pancarta vei sti ca tot ce primesti vor fi minciuni, zambete strambe si promisiuni cu un gust amar.