Mirosul de zi cu zi

Sunt perioade de timp in care zilele parca intra in linie dreapta, asemeni pulsului cand intri in moarte clinica. Atunci cand deschid ochii carpiti de dimineata si privesc spre ceas, ma lovesc de aceleasi numere si de mirosul de prajeala care strabate de la usa vecina. Ma ridic usor in picioare, ca un bolnav psihic cu reflexe neconditionate, ma spal incet, inspir aroma mentolata a pastei de dinti si a apei de gura, ma imbrac si plec la drum cu aceeasi masina, doar pentru a ajunge in aceleasi locuri vazute si adulmecate cu doar o zi in urma. De cateva luni, zilele mele miros la fel, a parfum proaspat atat de familiar pielii, a cafea instant de la automat si a tot felul de mancaruri care nici macar nu ma mai imbie. Si apropiatii mei de fiecare zi, masina si biroul, parca au miros de statut, de plictiseala si de lehamite. Televizorul, si el are un iz de putefactie, a la’ Becali, Simona Sensual si Basescu si parca tot orasul e impregnat cu miresme de imbietoare de friptura la gratar si cu vaporii imputiti care se ridica din canale. Ca sa adorm totusi cu zambetul pe buze, exact inainte sa inchid ochii, imi reamintesc de locuri frumoase, de zambete sincere si de jocurile copilariei, care incep sa miroasa a vechi.